Toții angajații unei clădiri de birouri cu 26 de etaje, aflată langa mall-ul Promenada au fost evacuați, după ce polițiștii au primit informații potrivit cărora la etajul șase s-ar afla o bomba, relatează acasa.ro.
La ora 13.55, o persoană a sunat la numarul 112 și a anunțat amplasarea unui dispozitiv exploziv, sesizarea fiind trimisă mai departe Serviciului pirotehnic din Poliția Română, potrivit Poliției Capitalei.
Politiștii au anunțat firma de pază a clădirii, iar aceasta a anunțat că trebuie demarată evacuarea de urgență.
Paznicul clădirii Globalworth Tower este cel care a sunat la 112 spunând că a fost plasată o bombă în incintă, arată surse din cadrul Poliţiei, care mai spun că bărbatul se ascundea la subsol, unde a fost găsit de pirotehniştii poliţiei, veniţi să verifice clădirea, relatează news.ro.
Agentul de pază a recunoscut în faţa echipajelor venite să facă verificări în clădire că în imobil nu se află niciun dispozitiv exploziv şi că el este cel care a sunat la 112, vrând să facă o glumă, afirmă surse din Poliţie.
Cercetările la faţa locului s-au desfăşurat pe două planuri – o parte dintre poliţişti au verificat clădirea din punct de vedere pirotehnic, iar o altă echipă de anchetatori s-a concentrat pe identificarea persoanei care a apelat numărul 112.
Potrivit Poliţiei, cel mai probabil paznicul va fi amendat pentru alarmarea în fals a autorităţilor, însă urmează ca un procuror să decidă dacă va fi deschisă şi o anchetă penală în acest caz.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…