În această perioadă, Secţiile nr. 1 şi 3 au organizat şi desfăşurat acţiuni care au vizat prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea comercianţilor care desfăşoară activităţi fără respectarea prevederile legale şi verificarea agenţilor de securitate care asigură paza la obiective economice de pe raza municipiului, se arată într-un comunicat al IPJ Prahova, citat de Agerpres.
Au fost legitimate 50 de persoane, verificaţi 16 agenţi economici şi 23 agenţi de securitate, controlate 12 autovehicule, şi au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.600 lei. Au fost confiscate bunuri în valoare de 3.856 lei.
Poliţiştii Secţiei nr. 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că şase bărbaţi jucau barbut, pe diferite sume de bani. Au fost conduşi la sediul secţiei şi au fost sancţionaţi contravenţional.
În urma controlului efectuat la un dispozitiv de pază, un bărbat din comuna Cosminele, în calitate de agent de pază la o societate comercială, fiind repartizat să execute serviciul de pază, a fost surprins în timp ce sustrăgea legume de pe tarabele aflate în pază.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…