HomeStiriSecuritate FizicaAgent de paza, cercetat pentru lovire
pumn lovire violente agent de paza

Agent de paza, cercetat pentru lovire

pumn lovire violente agent de pazaPoliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că pe strada Nicolae Bălcescu, din localitate, M.Mihai, de 20 de ani, a fost agresat de agentul de pază al unui club din localitate.

 

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în data de 02.08, în jurul orei 02.10, partea vătămată, împreună cu 3 prieteni, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice a intenţionat să intre într-un club din municipiul Suceava, ocazie cu care agentul de pază I.Nicolae, de 35 de ani, din localitate, nu i-a permis accesul în unitate unuia dintre tineri, motivând că nu are vârsta de 18 ani.

În urma discuţiilor dintre agentul de pază şi M.Mihai, primul l-a lovit de două ori cu palma peste faţă, iar în momentul în care partea vătămată apela la 112, l-a mai lovit o dată cu pumnul.

La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Suceava, care i-a acordat îngrijiri medicale lui M.Mihai, neimpunându-se transportarea şi internarea acestuia la spital.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

Share With: