În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în portbagajul acestuia au fost descoperite nouă bidoane din material plastic, cu capacitatea de 20 respectiv 25 litri, ce conţineau produs petrolier, pentru care conducătorul auto nu deţinea documente legale de provenienţă, scrie gazetaph.ro.
Având în vedere cele constatate, conducătorul auto şi însoţitorul acestuia au fost conduşi la sediul secţiei de poliţie pentru cercetări.
Astfel, a fost satbilit faptul că cei doi bărbaţi erau angajaţi ca agenţi de pază, iar în timpul serviciului au sustras din incinta obiectivului pe care îl păzeau, cantitatea de 180 litri produs petrolier dintr-un transformator electric ce nu se afla în funcţiune. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…