Administrator de societate comercială, sancționat conform Legii 333/2003 şi HG 301/2012
Un administrator de societate comercială a fost sancționat de polițiști conform Legii 333/2003 şi HG 301/2012 pentru neregulile constatate.
La data de 10 septembrie 2018, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Iași, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, Serviciului de Investigații Criminale Iași, Serviciului Rutier Iași, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale Iași au acţionat, în intervalul orar 09.00 – 11.00, pe raza comunei Bivolari și în intervalul orar 19.00-21.00, pe raza orașului Podu Iloaiei, în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranță publică, prevenirea accidentelor rutiere şi verificarea respectării prevederilor legale de către reprezentanţii barurilor şi a unităţilor de alimentaţie publică.
În cadrul acțiunii au fost verificate 4 obiective și au fost legitimate 20 de persoane.
Totodată, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 26.060 de lei, dintre care 1 conform Legii nr. 333/2003, 1 conform H.G. nr. 301/2012, 1 conform Legii nr. 12/1990 și 10 conform O.U.G. nr. 195/2002.
Spre exemplu, un bărbat, de 42 de ani, administrator al unei societăți comerciale, din com. Bivolari, a fost sancţionat contravenţional, cu amendă, conform Legii nr. 333/2003 şi H.G. nr. 301/2012, deoarece nu a asigurat nicio formă de pază şi nu a întocmit analiza de risc la securitatea fizică pentru societatea comercială.
În plus, în perioada 07 septembrie – 09 septembrie 2018, polițiștii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au acţionat, pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat corespunzător de siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.
De asemenea, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 12.065 de lei, dintre care 12 conform Legii nr. 61/1991, 20 conform O.U.G. nr. 195/2002, 3 conform Legii nr. 333/2005 și 2 conform altor acte normative.