HomeStiriSecuritate FizicaActivități de verificare a pazei în județul Satu Mare
politistii-au-verificat-respectarea-legii-333-2003-de-catre-agenti-de-paza-si-societati-comerciale

Activități de verificare a pazei în județul Satu Mare

politistii-damboviteni-sanctioneaza-nerespectarea-legii-pazeiPe parcursul lunii aprilie și până în prezent polițiștii Serviciului de Ordine Publică Satu Mare au organizat și desfășurat mai multe acțiuni privind prevenirea și combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.

Pentru desfăşurarea activităţilor de control la nivelul judeţului Satu Mare, au fost angrenaţi în medie 12 poliţişti cu atribuţii pe linia pazei, cu participarea specialiștilor din cadrul Serviciului de Ordine Publică, ocazie cu care au fost controlate 54 de obiective dintre care 15 hiper/super/market-uri, 9 casierii colectoare, 19 stații de distribuție a carburanților şi 11 alte locuri de depozitare. Cu ocazia controalelor efectuate la obiective, a fost luată măsura de aplicare a 23 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.400 de lei, scrie portalsm.ro și presasm.ro, citând un comunicat IPJ Satu Mare.

Pentru activitatea de transport valori a prestatorilor licențiați, au fost controlate 14 autospeciale de transport, ocazie cu care au fost constatate 3 deficiențe în respectarea consemnelor planurilor de pază avizate sau asupra modului de efectuare a serviciului de pază transport valori.

Totodată, personalul de pază al transporturilor de valori monetare identificat cu ocazia controalelor efectuate la autospecialele de transport a fost instruit cu privire la creșterea vigilenței în activitatea desfășurată, modul de acțiune în diferite situații și despre modul de raportare a evenimentelor întâlnite în trafic.

În perioada următoare vor fi continuate activităţile de control acolo unde au fost acordate termene de remediere pentru determinarea conducătorilor de unităţi de adoptare a unor măsuri eficiente de pază.

Share With: