HomeStiriSecuritate FizicaAcțiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică, în special în mediul rural
actiuni-pentru-cresterea-gradului-de-siguranta-publica-in-special-in-mediul-rural

Acțiuni pentru creşterea gradului de siguranţă publică, în special în mediul rural

actiuni-pentru-cresterea-gradului-de-siguranta-publica-in-special-in-mediul-ruralPolițiștii suceveni au acționat pentru creșterea gradului de siguranță publică, în special în mediul rural. 

În perioada 23 – 25 iunie 2016, zilnic peste 220 de poliţişti au acţionat în special în mediul rural pentru creşterea gradului de siguranţă publică, fiind vizat cu precădere segmentul de infracţionalitate reprezentat de furturile şi înşelăciunile judiciare comise prin metoda ,,împrietenirii” cu victima. Această metodă implică intrarea în contact cu victima sub diferite pretexte (vânzare ambulantă de bunuri, prezentarea unor calităţi lucrative sau oficiale false, desfăşurarea unor activităţi caritabile, etc.) şi pătrunderea în curte sau locuinţă, de unde ulterior, prin distragerea atenţiei victimei sunt sustrase sume de bani sau alte valori, se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava. 

Din analiza situaţiei operative s-a constatat că cel puţin un sfert dintre infracţiunile de furt sunt generate şi facilitate de neglijenţa în asigurarea imobilelor sau săvârşite prin metoda ,,împrietenirii” cu victima.  

În aceste condiţii, în perioada 23 – 25 iunie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a desfăşurat o amplă acţiune, cu precădere în mediul rural, pentru identificarea celor care desfăşoară activităţi de comerţ ambulant , pentru sancţionarea celor care nu respectă prevederile legale în domeniu dar şi pentru responsabilizarea cetăţenilor, în special a persoanelor vârstnice cu risc de victimizare crescut. 

Peste 220 de poliţişti de ordine publică, poliţişti rutieri dar şi poliţişti judiciarişti au acţionat în zonele adiacente drumurilor naţionale din Suceava, care fac legătura cu celelalte judeţe învecinate dar şi în interiorul localităţilor rurale. 

În cadrul acţiunii au fost constatate 22 de infracţiuni, 2 autori fiind prinşi în flagrant. Au fost aplicate 127 de sancţiuni contravenţionale la Lg. 12/1990 privind actele de comerţ, Lg. 61/1990 privind ordinea şi liniştea publică, Lg. 333/2003 privind paza şi siguranţa obiectivelor, O.U.G. 195/2002 privind siguranţa rutieră şi alte acte normative  în valoare totală de peste 53.000 lei.

Share With: