Raportat numai la drumurile naţionale, de la începutul anului trecut până în mai 2014 au fost contabilizate pagube în valoare de aproape 1,4 milioane de lei. În ciuda faptului că se dau sancţiuni celor care răspund de drumuri, adevăraţii făptaşi rămân de cele mai multe ori nepedepsiţi, informează Digi24.
Viteza excesivă, neglijenţa sau necunoaşterea regulilor de circulaţie sunt cele mai frecvente cauze ale accidentelor din România. Peste 1,6 milioane de amenzi au fost date şoferilor din ianuarie până acum.
Dar de vină pentru accidentele de pe şosele nu sunt doar conducătorii auto. De multe ori, indicatoarele sunt furate şi astfel se produc tragedii. Săptămâna aceasta, un copil de numai cinci ani a murit din această cauză.
Potrivit Companiei de Drumuri, din ianuarie 2013 până în mai anul acesta valoarea furturilor şi a distrugerilor s-a ridicat la aproape 1,4 milioane de lei. Pentru înlocuirea indicatoarelor, şefii de la Drumuri sunt gata să cheltuiască până la 112 milioane de lei. Licitaţia este, însă, blocată de contestaţii.
Şi acestea nu sunt singurele probleme.
„Numai în acest an poliţia rutieră a adresat 4.200 de informari către administratorii drumurilor publice după ce au fost constatate anumite deficienţe. (S-a solicitat, n.r.) montarea de parapet, de indicatoare, implementarea unor sensuri giratorii în anumite puncte”, spune George Grigore, comisar şef la Poliţia Rutieră.
De un sens giratoriu ar fi nevoie şi pe centura Capitalei, la intersecţia cu drumul care merge spre Tunari, spun şoferii.
Se lucrează la unul aproape 7 kilometri mai încolo, unde şoseaua de centură se intersectează cu drumul spre Ştefăneşti.
Şi asta deaorece şoferii care voiau să intre pe centură erau obligaţi să taie două benzi de circulaţie. Din cauza numeroaselor accidente, poliţia le-a interzis şoferilor să facă stânga.
Numărul accidentelor a scăzut, dar şoferii continuă să încalce regulile. Poliţia rurieră susţine că cele mai multe accidente se înregistrează pe drumurile care leagă Capitala de Borş, Nădlac, Siret şi Timişoara.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…