HomeStiriSecuritate Fizica7 cetățeni români dați în urmărire pentru că furau bancomate cu tractorul în Italia

7 cetățeni români dați în urmărire pentru că furau bancomate cu tractorul în Italia

Poliția italiană a emis mandate de arestare pentru un grup de cetățeni români de etnie romă bănuiți de spargerea mai multor bancomate cu ajutorul utilajelor agricole.

Un grup infracțional format din șapte români au comis cel puțin zece jafuri în perioada ianuarie – aprilie în Lomellina, provincia Pavia, și în Piemonte, scrie presa italiană. Hoții mai întâi furau vehiculele, tractoare sau excavatoare de folosit pe post de ‘berbeci’ și dube pentru transportarea bancomatelor, apoi comiteau atacul. În mai multe cazuri au fost provocate daune importante structurilor clădirilor din care furau bancomatele, relatează libertatea.ro.

Pe baza numerelor de înmatriculare ale vehiculelor interceptate în zona Lomellina în timp ce infractorii făceau inspecții la întreprinderi agricole de unde, după câteva zile, erau furate tractoare și excavatoare care apoi erau folosite pentru desprinderea bancomatelor din ziduri, au fost identificați șapte cetățeni români.

Carabinierii de la Comandamentul Provincial din Pavia au emis pe numele acestora mandate de arestare, dar doar unul dintre ei, în vârstă de 22 de ani, a fost arestat, scrie observatorulph.ro.

Potrivit presei italiene, toți sunt cetățeni români, de etnie romă. Pe 28, 29 și 30 martie au fost comise trei atacuri nereușite la tot atâtea bancomate din Sannazzaro de Burgondi, Tromello și Zinasco.

Apoi, pe 27 aprilie, hoții au furat un bancomat al Cassa di Risparmio din Novara, care conținea 150.000 de euro, însă carabinierii au ajuns repede. Pentru a nu fi prinși în flagrant delict, hoții au abandonat bancomatul și toate uneltele ce urmau a fi folosite pentru a-l deschide.

Share With: