HomeStiriSecuritate Fizica62 de sanctiuni la Legea 333/2003
62 de sanctiuni la Legea 333/2003

62 de sanctiuni la Legea 333/2003

62 de sanctiuni la Legea 333/2003Polițiștii au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor.

 

Peste 460 de infracțiuni au fost constatate de polițişti, în patru zile, în urma acțiunilor desfăşurate pentru prevenirea faptelor antisociale şi menținerea climatului de ordine şi siguranță publică. Polițiştii au aplicat aproape 13.100 de sancțiuni contravenționale, dintre care aproximativ 11.300 la regimul rutier.

Aproximativ 5.700 de polițişti de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formațiunilor arme, explozivi şi substanțe periculoase ori de la alte formațiuni şi luptători de intervenție rapidă au acționat, în ultimele patru zile, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menținerea climatului de ordine şi siguranță publică, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente de ordine şi siguranță publică.

Astfel, 49 de percheziții, 1.835 de controale, 388 de filtre şi 3 razii au fost efectuate de polițişti, în perioada 30 iunie-3 iulie. În cele patru zile, au fost constatate 461 de infracțiuni judiciare, economico-financiare, la regimul circulației sau de altă natură, dintre care 216 în flagrant.

Polițiştii au prins 336 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, dintre care 72 au fost reținute şi 41 arestate. Au fost depistate 4 autoturisme semnalate ca fiind furate şi s-au confiscat 8 de arme (7 letale şi una neletală).

De asemenea, au fost aplicate 13.069 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.876.451 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 586.683 de lei.

Polițiştii au intervenit şi au aplicat 1.136 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 239 de sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite şi 62 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecția persoanelor.

Share With: