400 de obiecte din epoca vikingilor au fost furate dintr-un muzeu din Norvegia
Aproximativ 400 de obiecte datând din epoca vikingă au fost sustrase de la muzeul Universitatii din Bergen, Norvegia, undeva între zilele de 11 – 13 august, la sfârșit de săptămână.
Dacă obiectele furate nu sunt restituite, avem de-a face cu cel mai important furt dintr-un muzeu norvegian din ultimii 200 de ani, a declarat Henrik von Achen, pentru AFP, citat de Agerpres.
Obiectele, în marea lor parte de mici dimensiuni și confecționate din metal, nu au, teoretic, nicio valoare, a adăugat directorul.
”Nu pot fi vândute în mod legal… E o mare pierdere legată de istoria culturală a acestor obiecte a căror valoare istorică o depășește pe cea monetară”.
Hoții au putut intra în muzeu la etajul al șaptelea cu ajutorul unor schele care erau montate pe fațada clădirii, scrie tribune.com.pk.
Obiectele furate fuseseră mutate temporar acolo înaintea unui transfer plănuit pentru așezarea lor într-o locație mai sigură pe 14 august.
„Măsurile [de securitate] nu au fost suficiente, ar fi trebuit să fi avut elemente de securitate suplimentare,” a recunoscut directorul muzeului.
Poliția norvegiană investighează cazul împreună cu alți polițiști din alte țări.
Între timp, muzeul a inventariat toate obiectele furate și a postat imagini cu ele pe paginile de social media astfel încât obiectele să devină binecunoscute, să fie mai dificilă vânzarea lor și să fie mai ușor de găsit.