HomeStiriSecuritate Fizica4 – 7 APRILIE: 47 de sanctiuni la Legea 333/2003
4-7-aprilie-47-de-sanctiuni-la-legea-333-2003

4 – 7 APRILIE: 47 de sanctiuni la Legea 333/2003

4-7-aprilie-47-de-sanctiuni-la-legea-333-200347 de sancțiuni la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Poliţiştii au desfăşurat, pe parcursul acestei săptămâni, activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. 

În perioada 4 – 7 aprilie, 5.249 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 50 de percheziţii, 1.148 de controale, 432 de filtre și alte 394 de activități specifice muncii de poliţie.

În urma activităților, au fost constatate 428 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 243 în flagrant delict.

Poliţiştii au depistat 304 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 55 au fost reţinute şi 20 arestate. Au fost puse în aplicare 31 de mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 24 de persoane urmărite și au fost confiscate 20 de arme (11 letale și 9 neletale), precum și 104 bucăți de muniție.

De asemenea, au fost aplicate 15.127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.222.349 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 129.635 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.144 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 146 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 47 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

 

 

 

Share With: