32 de sanctiuni la Legea nr. 333/2003
Polițiștii au aplicat, in cursul acestei saptamani, 32 de sanctiuni la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
În perioada 20 — 23 iulie a.c., peste 4.450 de polițiști au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, suplimentar față de activitățile dispozitivelor curente din teren.
Astfel, polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au efectuat 44 de percheziții, 1.250 de controale și 254 de filtre.
În urma acțiunilor, au fost constatate 348 de infracțiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulației sau de altă natură), dintre care 203 în flagrant delict.
Polițiștii au depistat 261 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, dintre care 37 au fost reținute și 10 arestate. Au fost puse în aplicare 22 de mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 22 persoane urmărite si a fost depistat un autoturism reclamat ca fiind furat.
De asemenea, au fost aplicate 10.548 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.663.044 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 142.944 de lei.
Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.011 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea nr. 61/1991, 232 de sancțiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 32 la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.