3 “magneţi” si un agent de paza, arestati preventiv
Trei hoţi de fier vechi si agentul de pază, care le era complice în săvârşirea infracţiunilor, au fost arestaţi preventiv.
Un grup de patru indivizi care se ocupau cu furtul de fier vechi a fost prins şi anchetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Marian Ciobanu, Nicolae Maftei, Lucian Codreanuşi Marian Murgan sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, transmite observatordeconstanta.ro.
Potrivit procurorilor, în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2013, trei dintre suspecţi – Marian Ciobanu, Nicolae Maftei, Lucian Codreanu – au sustras fier din conductele de refulare ale Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, prin tăiere cu aparatul autogen, pe care l-au valorificat la centre de colectare a fierului vechi. Cel de-al patrulea, Marian Murgan, era agent de pază care asigura paza conductelor, dar în schimb i-a ajutat pe cei trei inculpaţi la săvârşirea infracţiunii.
Grupul de „magneţi”a fost prezentat Judecătorei Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Magistraţii au admis cererea şi au emis mandate de arestare preventivă de 30 de zile pentru fiecare.