28 de abateri de la Legea 333/2003
28 de abateri prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. De asemenea, au aplicat peste 10.800 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 525 de permise de conducere şi au retras 255 de certificate de înmatriculare.
În perioada 1- 4 iulie, poliţiştii au acţionat, suplimentar faţă de activităţile curente, la nivel naţional, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea faptelor antisociale.
Poliţiştii au acţionat în 316 de filtre, au efectuat 76 de percheziţii, 1.273 de controale şi 7 razii.
Astfel, au fost depistate 366 de infracţiuni, dintre care 212 în flagrant delict, majoritatea faptelor fiind încălcări ale regimul rutier şi infracţiuni de natură judiciară.
Poliţiştii au prins 294 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 60 au fost reţinuţi şi 25 arestaţi şi au depistat 28 de persoane date în urmărire. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 10 arme, 283 bucăţi de muniţie şi au fost depistate 6 autoturisme furate.
Poliţiştii au aplicat 10.864 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 2.023.382 de lei, iar a bunurilor confiscate la 308.485 de lei.
Dintre acestea, 1.111 abateri au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 247 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 28 de abateri prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.