Tradiția s-a păstrat de-a lungul timpului și datorită faptului că, de cele mai multe ori, pe lângă militarii Serviciului de Protecție și Pază, cel mai aproape de demnitari se află și jurnaliștii. Și, involuntar, aceștia din urmă formează adesea un cordon suplimentar de securitate în jurul demnitarului.
Ca în fiecare an, concursul de tir cu pistolul a fost extrem de strâns, iar fetele s-au dovedit chiar mai bune decât băieții la capitolul precizie. Astfel, la fete, competiția a fost câștigată de Adriana Zaharia, de la Digi24. De asemenea, titlul de Miss Pistol a fost adjudecat de Dana Păcurar, de la Realitatea TV.
La băieți, locul I a fost ocupat de Andrei Stanca, de la „Evenimentul zilei”. Publicația a mai urcat un concurent pe podium, pe Petrișor Cană, câștigătorul locului al III-lea. Atât la băieți, cât și la fete, locurile I au fost căștigate cu 97 de puncte din 100 posibile.
Mesaj de felicitare de la Administrația Prezidențială
În mesajul transmis de Administrația Prezidențială în data de 7 mai, ziua în care, de fapt, Serviciul a sărbătorit cei 25 de ani de la înființare, șeful statului a apreciat că SPP este una dintre structurile importante ale sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională și remarca modul în care instituția a evoluat în cei 25 de ani de la înființare, adaptându-și pregătirea și intervenția în funcție de riscuri și amenințări.
“Serviciul a devenit o structură modernă și eficientă, iar rolul și misiunile sale s-au extins în mod semnificativ pe plan intern și internațional. Apreciez capacitatea de acțiune și curajul dovedit de angajații Serviciului de Protecție și Pază în misiunile specifice, precum și contribuția adusă la organizarea, pe teritoriul României, a unor evenimente de anvergură, unele cu participare internațională.
Apreciez, totodată, performanțele cadrelor instituției în asigurarea protecției demnitarilor ONU în diferite teatre de operații internaționale. Dovada recunoașterii lor este aceea că Serviciului de Protecție și Pază i s-a încredințat pregătirea de specialitate a personalului de securitate al Națiunilor Unite, lucru care face cinste României”, afirmă, în mesajul său, Klaus Iohannis.
Președintele își exprimă convingerea că, “într-o lume în permanentă schimbare, marcată de pericolele manifestărilor teroriste la adresa democrației și a drepturilor omului, SPP va continua să își îndeplinească la standarde înalte misiunile specifice”.
“În aceste clipe aniversare, vă urez mult succes în activitate. La mulți ani !”, își încheie Iohannis mesajul adresat generalilor, ofițerilor, maiștrilor militari, subofițerilor și salariaților civili din SPP.
25 de ani de activitate
Serviciul de Protecţie şi Pază a fost înfiinţat în data de 07 mai 1990, când a fost promulgat Decretul nr. 204 al Consiliului Provizoriu de Unitate Naţională, care a hotărât înfiinţarea Unităţii Speciale de Pază şi Protocol (USPP) în subordinea Ministerului Apărării. În anul 1998 a fost promulgată şi legea proprie de organizare şi funcţionare a Serviciul de Protecţie şi Pază. Timp de două decenii şi un an, Serviciul de Protecţie şi Pază a parcurs un proces permanent de modernizare şi profesionalizare, încercând să păstreze ritmul de dezvoltare al societăţii româneşti şi să se adapteze evoluţiei climatului de securitate la nivel global.
Potrivit reglementărilor în vigoare, Serviciul de Protecţie şi Pază este organ de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, specializat în asigurarea protecţiei demnitarilor români, a demnitarilor străini pe timpul şederii lor în România, a familiilor acestora, în limitele competenţelor legale, precum şi în asigurarea pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestora, potrivit hotărârilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege, Serviciul de Protecţie şi Pază colaborează cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu alte ministere şi structuri ale administraţiei publice centrale şi locale, pe timpul derulării lor organizând şi coordonând activitatea tuturor forţelor participante din cadrul acestor organisme.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…