14-20 decembrie: politisti au actionat pentru siguranta transporturilor
Polițiștii acționează permeanent pentru siguranța transporturilor feroviare.
Poliţia Română acţionează permanent pentru siguranţa transporturilor feroviare şi combaterea călătoriilor frauduloase. Săptămâna trecută, au fost constatate 75 de infracţiuni, au fost aplicate peste 700 de sancţiuni contravenţionale şi au fost depistaţi peste 1.200 de călători frauduloşi. Întrucât în preajma sărbătorilor de iarnă, mulţi călători aleg să circule cu trenul, Poliţia Română a intensificat activităţile pentru prevenirea şi combaterea călătoriilor frauduloase, precum şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Astfel, în perioada 14 – 20 decembrie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat la nivel naţional, în trenurile de călători care circulă pe magistralele de cale ferată şi pe liniile adiacente, precum şi în staţiile de cale ferată.
În cadrul acţiunii au fost angrenaţi, în medie, zilnic, 1.276 de poliţişti, care au patrulat în 1.363 de trenuri de călători şi în 217 staţii şi triaje de cale ferată.Verificările au condus la constatarea a 75 de infracţiuni, dintre care 25 de natură economică şi 40 de natură judiciară.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 703 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 133.615 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 3.740 de lei.
Dintre sancţiunile aplicate, 197 sunt pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 12 sunt prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 56 sunt prevăzute de H.G. nr. 203 din 1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, iar 6 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
De asemenea, au fost identificaţi 1.211 de călători care circulau fraudulos, cărora personalul specializat le-a aplicat taxe şi suprataxe în valoare de 16.205 lei.