12 – 14 AUGUST: 268 de sancțiuni la Legea 333/2003
268 de sancțiuni pentru încălcări ale normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Aproape 10.000 de polițiști au fost la datorie, zilnic, în acest sfârșit de săptămână, pentru ca cetățenii să se bucure în liniște și siguranță de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se precizează într-un comunicat al IGPR, citat de Agerpres.
Astfel, polițiștii au constatat peste 1.100 de infracțiuni, au aplicat aproape 28.000 de sancțiuni contravenționale, au reținut aproape 1.600 de permise de conducere, au retras peste 350 de certificate de înmatriculare și au confiscat bunuri în valoare de aproape 120.000 de lei.
În perioada 12 – 14 august, zilnic, 9.800 de polițiști au acționat cu peste 4.200 de autospeciale, pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public și privat, creșterea siguranței rutiere și a transporturilor feroviare, astfel încât cetățenii să se bucure în liniște de timpul liber.
De asemenea, în această perioadă, au fost organizate, zilnic, 3.213 patrule de siguranță publică, dintre care 650 pedestre și 2.563 auto.
În aceste zile, 3.173 de polițiști au fost prezenți și au acționat pentru siguranța cetățeanului la manifestările religioase și evenimentele cultural-artistice.
În urma activităților desfășurate, au fost constatate 1.169 de infracțiuni, dintre care 281 contra patrimoniului, 394 la regimul siguranței rutiere, 218 contra persoanei, 74 de natură economică și 26 la regimul armelor și munițiilor, restul faptelor vizând alte genuri de infracțiuni.
Dintre infracțiunile descoperite, 292 au fost constatate în flagrant delict.
Pentru comiterea infracțiunilor sunt cercetate 906 persoane, dintre care față de 37 au fost luate măsuri preventive.
De asemenea, au fost depistate 48 de persoane, care erau urmărite.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 27.910 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.351.161 de lei, dintre care 4.232 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 723 pentru abateri de natură economică, 268 pentru încălcări ale normelor privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 21 la regimul armelor și al munițiilor, 137 pentru încălcări ale normelor privind transporturile pe căile ferate române și 56 la Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic.