Dar ce este Parking Spotter și ce este atât de extraordinar în legatură cu această multi-premiată soluție ne va spune în continuare dl. Ovidiu Ciurte, adica cel care stă în spatele acestei performanțe uimitoare.
Ovidiu Ciurte: Parking Spotter este o soluție inovativă, bazată pe algoritmi de tip „Machine Learning”, prin care sunt identificate locurile libere din parcari, utilizând fluxuri video culese cu ajutorul camerelor de supraveghere video. Soluția ajută, pe de o parte utilizatorii finali, adica pe soferi în identificarea celui mai apropiat loc liber de parcare și pe de alta Proprietarii sau administratorii parcărilor să obțină diverse rapoarte în ceea ce privește gradul de ocupare al parcării, timpul mediu de parcare sau evoluția numarului de incidente din parcările administrate.
Pe de o parte șoferii în căutarea unui loc liber de parcare, au la dispoziție si aplicația de mobil Parking Spotter, disponibilă atât în versiune Android, cât și IOS, prin care pot identifica cea mai apropiată parcare cu locuri disponibile, pot selecta un loc preferat și apoi pot fi ghidați către acel loc cu aplicația de navigație preferată.
Posesorii de parcări, fie că vorbim de municipalități, centre comerciale, stadioane sau aeroporturi, au la dispoziție, în Parking Spotter, un instrument puternic prin care să crească gradul de mulțumire al clienților lor, să își promoveze locurile libere de parcare în scopul creșterii veniturilor sau să extragă un set important de rapoarte, care să-i ajute să-și gestioneze activitatea mai ușor.
Soluția Parking Spotter a fost apreciată prin numeroase distincții în anul care a trecut, atât la nivel național, cât și internațional.
Juriul OSPA a considerat că: “Proiectul reprezintă o inițiativă ingenioasă, cu finalitate într-o soluție integrată cu aplicații benefice nu numai în domeniul securității.”
OSPA: Cum a fost să câștigați unul din premiile OSPA 2017?
Ovidiu Ciurte: Onorant, cu siguranță! În primul rând am fost impresionați că am fost nominalizați pentru premii, iar la Gală, în al doilea rând, am fost plăcut surprinși că am fost declarați câștigători. Ne-am bucurat foarte tare că juriul OSPA România a considerat aplicația noastră ca fiind relevantă într-un domeniu atât de important.
OSPA: E o aplicație extrem de interesantă, pe mine m-ați convins, dar cărui tip de oraș i se potrivște ea cel mai bine?
Ovidiu Ciurte: Vă mulțumim și ne bucură mult că, uite, oamenii îi văd deja utililtatea. Noi considerăm că Parking Spotter are o aplicabilitate foarte largă. Practic, toate parcările dintr-un oraș pot fi aduse în aplicația noastră, indiferent dacă sunt parcări publice sau parcări ale operatorilor privați, parcări ale unor centre comerciale sau ale aeroporturior, ale unor parcuri sau ale unor stadioane.
OSPA: Este o aplicație „inteligentă”. Cât de „smart city” trebuie să fie un oraș pentru a putea implementa aplicația?
Ovidiu Ciurte: „Smart City” este un concept la modă, dar adevărul este că orice oraș care-și dorește asta, poate deveni din ce în ce mai inteligent. Adevărul este, însă, că aproape orice oraș are la această oră tehnologia necesară pentru a pune în aplicare soluția noastră. Orice oraș care are instalate camere CCTV din rațiuni de securitate sau pentru supravegherea și optimizarea traficului poate implementa și aplicația Parking Spotter.
OSPA: Cine are de câștigat de pe urma Parking Spotter-ului?
Ovidiu Ciurte: Cam toată lumea are de câștigat, dar în primul rând șoferul, cetățeanul care nu mai pierde timpul alergând „în orb” după un loc de parcare. Apoi au de câștigat administratorii parcărilor, fie că e vorba de parcări private sau parcări operate de administrațiile locale căci, în loc ca oamenii să se înghesuie spre o parcare deja ocupată, aceștia vor putea merge, ocupa și plăti într-un alt spațiu, unde sunt locuri de parcare suficiente. Mai puțin timp pierdut, mai puțini nervi, toată lumea mulțumită. Gândiți-vă că sunteți pentru prima oară într-un oraș, nu-l cunoașteți, conduceți cu nervii încordați la maxim și ultimul lucru pe care vi-l doriți este să ratați concertul pentru care ați venit de la sute de kilometri pentru că nu ați găsit la timp un loc de parcare.
OSPA: Care este reacția șoferilor la Parking Spotter?
Ovidiu Ciurte: În toate cazurile unde am implementat proiectele pilot, reacția șoferilor a fost entuziasmantă, în special în cazul parcărilor mari, cu două-trei mii de locuri, care sunt norma pentru centrele comerciale. Imaginați-vă că sunteți înainte de Sărbători, într-un centru comercial, într-o parcare de 3.000 de locuri, unde mai sunt libere doar 4-5 locuri și trebuie să le găsești.
OSPA: Îmi aduc aminte că, la un moment dat, a existat o întreagă dezbatere despre cât de relevante sunt competițiile sportive de azi pentru abilitățile pe care trebuie să le aibă un om în zilele noastre, căci – spuneau ei – în antichitate aruncatul suliței era o testare a abilităților necesare pentru vânătoare și război. Ori într-un oraș modern, umplerea rapidă a coșului de cumpărături, găsirea unui produs anume într-un magazin, găsirea unui loc de parcare într-un mall sunt adevăratele abilități în care ar trebui să ne întrecem.
Ovidiu Ciurte: …caz în care Parking Spotter ar fi considerat un caz CLAR de dopaj! Lăsând gluma la o parte, dezvoltarea exponențială a orașelor a creat un nou set de probleme, iar municipalitățile din întreaga lume fac eforturi enorme pentru fluidizarea traficului și pentru îmbunătățirea vieții locuitorilor lor. Parkind Spotter este una din acele mici soluții venite să rezolve o mică parte dintr-o problemă mult mai complexă. Conform unui studiu care mi-a căzut în mână acum câteva zile, nu mai puțin de 30% din traficul dintr-un oraș mare este generat de cei care-și caută un loc de parcare.
OSPA: Dar ce te faci cu mașinile lăsate aiurea, în locuri neamenajate ca parcare?
Ovidiu Ciurte: Aceasta este o altă problemă a managementului urban. Felul în care fiecare autoritate locală asigură necesarul de locuri de parcare, modalitatea de taxare și de penalizare a celor care nu espectă reglemenentările constituie un indicator foarte bun al gradului de civilizație al unui oraș. De asemenea, studiile arată că în sine, această activitate de parking management poate fi extrem de profitabilă pentru municipalitățile care o monetizează. E o adevărată îndustrie ce generează sute de milioane de euro. Putem să ne gândim la aplicații integrate de găsire a unui loc de parcare, de identificarea automatelor de plată, facilitarea plății electronice – prin SMS sau prin card – a parcării, etc., toate acestea aducând venituri semnificative celor care investesc în construirea, amenajarea și gestionarea unor spații de parcare moderne.
OSPA: Nu pot să nu-mi aduc aminte de seara de la Gala OSPA România, când desemnarea Parking Spotter drept câștigătoare a categoriei Instalatori/Integratori Sisteme de Securitate a ridicat câteva sprâncene. Care este, totuși, legătura dintre Parking Spotter și integratorii de sisteme de securitate?
Ovidiu Ciurte: Legătura este surprinzător de strânsă. Noi, cei din IT suntem, de fapt, o industrie suport pentru toate celelalte industrii. Noi facem, practic, niște ustensile foarte inteligente pe care alții le folosesc pentru a rezolva probleme complexe din industria lor. Același lucru este valabil și pentru industria de securitate, fie că este vorba de video management systems, fie că este vorba de soft-uri de analiză video, etc. Astfel, se crează sinergii care ajută industria de securitate să progreseze. Strict referitor la Parking Spotter, ea este o aplicație care aduce plusvaloare sistemelor de securitate existente, adică „avem aceste camere video de supraveghere, avem aceste sisteme de management al imaginilor, de ce nu le-am folosi și la rezolvarea unei probleme extrem de importante pentru oameni, ajutându-i să reducă timpul pierdut în cautarea unei parcări și a unui loc de parcare? De ce să nu ajutăm la reducerea traficului în orașe sufocate de aglomerare, scăpând de acel 30% de care vorbeam înainte?” Mai departe, aplicația poate „învăța” să distingă diferite clase de obiecte: autoturismul de autobuz, bicicleta de motocicletă, autoturismul de microbuz, astfel încât atunci când o mașină parchează într-o stație de autobuz, în mod automat să fie transmisă o alarmă, iar cei îndrituiți să ia o măsură să o poată lua imediat.
OSPA: Ce s-a schimbat după câștigarea Premului OSPA?
Ovidiu Ciurte: Premiul a crescut încrederea echipei în produs, căci au văzut că el este validat de un juriu prestigios. În al doilea rând a crescut încrederea partenerilor noștri de dialog – clienți și potențiali clienți – în abilitatea noastră de a livra ceea ce am promis că livrăm.
OSPA: Care este pasul următor pentru companie?
Ovidiu Ciurte: Pasul următor va fi extinderea internațională.
OSPA: Să înțeleg că vă pregătiți să #atacați# OSPA International?
Ovidiu Ciurte: Da, de ce nu? Suntem deja în discuții cu un potențial beneficiar din Australia, cu administratorul unor mari resorturi turistice din Florida, Statele Unite, cu un administrator de parcări din Europa care gestionează cam 300.000 de locuri de parcare. În toate aceste țări există competiții OSPA.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…