Securityportal.ro: Considerati ca legislatia actuala privind companiile private de paza si securitate corespunde realitatii din Romania? Este ea aliniata la cea europeana?
Comisar şef de poliţie Dumitru Jianu: Reglementarea domeniului este instituită, în principal, de Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi două acte subsecvente, respectiv: HG nr.1010/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii şi HG nr.935/2007 privind stabilirea modelului echipamentului pentru agenţii de pază care îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţilor specializate de pază şi protecţie.
Considerăm că legislaţia actuală nu mai corespunde realităţii, în special din cauza modificărilor socio-economice survenite, a insuficientei reglementări pe anumite segmente ori a unor lacune care permit interpretarea, ori lipsei de flexibilitate a măsurilor de securitate stabilite de conducătorii de unităţi (ponderea legii conţin dispoziţii referitoare la paza umană), sau inexistenţa unor măsuri coercitive mai exigente, toate acestea generând o creştere a numărului de societăţi specializate care prestează servicii de slabă calitate, ori agenţi economici care nu asigură protecţia valorilor deţinute.
Securityportal.ro: Ce considerati ca trebuie schimbat in legislatie pentru ca politistii si firmele specializate sa isi faca datoria, iar cetatenii sa se simta in siguranta?
Comisar şef de poliţie Dumitru Jianu: Apreciem că modernizarea legislaţiei trebuie să asigure în principal:
– introducerea planului de securitate pentru toate categoriile de unităţi (cu sau fără pază), ca document aprobat de beneficiar, cu responsabilităţi directe ale beneficiarului şi prestatorului şi obligaţia informării unităţilor de poliţie competente despre măsurile luate;
– introducerea analizei de risc la efracţie ca metodă ştiinţifică de identificare şi determinare a măsurilor de securitate menite a minimiza riscurile şi vulnerabilităţile dintrun obiectiv;
– eficientizarea activităţii preventive desfăşurate de poliţie în asigurarea valorilor de către agenţii economici şi luarea măsurilor de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului prin instuirea unor instrumente coercitive mai exigente (suspendarea activităţii la repetarea deficienţei);
– exercitarea atributului de control într-un mod mai pregnant şi riguros din partea poliţiei prin stabilirea unor pârghii mai eficiente de constrângere;
– debirocratizarea activităţii poliţiştilor prin eliminarea avizelor pentru planurile de pază şi pentru proiectele tehnice ale sistemelor de alarmare, avizul SRI, avizele de personal tehnic, precum şi alte activităţi de specialitate;
– creşterea calităţii serviciilor oferite de societăţile specializate prin standardizarea serviciilor şi preluarea unor responsabilităţi de asociaţiile profesionale;
– stabilirea unor criterii eligibile pentru societăţile care solicită licenţă în domeniu şi limitarea numărului acestora pentru asigurarea unui control şi supraveghere performantă;
Securityportal.ro: Care sunt problemele cu care se confrunta cel mai acut politistii de ordine publica? In viziunea dumneavoastra, care ar trebui sa fie rolul politiei de ordine publica? Credeti ca politia trebuie sa aiba mai multa putere si mai multe sarcini sau din contra, o parte a acestora sa fie preluate de organizatiile de breasla, de societatile de asigurari etc?
Comisar şef de poliţie Dumitru Jianu: Poliţiştii de ordine publică se confruntă cu următoarele probleme:
– un volum mare de activităţi statice de birou (activităţi de licenţiere, reînnoire, avizare poriecte de sisteme de alarmare, avize pentru tematici de pregătire profesională, petiţii şi scrisori cu precizări de aplicare, care grevează asupra activităţilor de control a societăţilor specializate.
– creşterea permanantă a numărului de societăţi comerciale şi de societăţi specializate, raportat la personalul poliţiei cu aceste atribuţii;
– este necesară degrevarea poliţiei de unele atribuţii şi transferarea acestora către asociaţiile profesionale şi asiguratori pentru creşterea calităţii prestaţiilor.
Securityportal.ro: Care este perpceptia asupra politistului de ordine publica si ce considerati dumneavoastra ca trebuie facut pentru a repara implicatiile negative ale acestei imagini?
Comisar şef de poliţie Dumitru Jianu: Direcţia de Ordine Publică în cadrul activităţilor de coordonare a efectivelor cu responsabilităţi în domeniu, a intervenit dispoziţional pentru aplicarea unitară a prevederile legale şi soluţionarea situaţiile nou apărute, iar cu privire la petiţiile şi reclamaţiile îndreptate împotriva poliţiştilor au verificate aspectele sesizate şi a dispus măsurile legale când acestea s-au confirmat.
Securityportal.ro: Cum caracterizati colaborarea cu companiile de securitate de piata romaneasca?
Comisar şef de poliţie Dumitru Jianu: Colaborarea cu companiile de securitate din România poate fi catalogată ca fiind bună, forma de parteneriat cu unele dintre organizaţii fiind statuate prin protocoale de colaborare încheiate cu Patronatul Serviciilor de Securitate şi Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate, însă poate fi dezvoltată în continuare.
În procesul de modernizare a legislaţiei, organizaţiile profesionale au fost consultate permanant cu proiectele elaborate la nivelul direcţiei, iar observaţiile bine fundamentate au fost luate în considerare.
De asemenea, s-a conlucrat pentru elaborarea standardelor ocupaţionale ale mai multor ocupaţii din acest domeniu.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…