Yala inteligenta, dezvoltata de o companie austriaca
Compania austriacă Noki a lansat prima yală inteligentă produsă în Europa, destinată special utilizatorilor de pe continent.
Noki este o yală inteligentă care se poate conecta la smartphone și care nu trebuie să fie folosită cu o cheie. Aceasta este destinată dimensiunilor europene, fapt care ușurează procesul de montare pentru utilizatori, scrie Adevărul.ro
Yala se conectează la telefon prin intermediul tehnologiei Bluetooth, aceasta fiind controlată prin intermediul aplicației special dezvoltate. De asemenea, aceasta se încuie automat după ce utilizatorul părăsește locuința, însă acesta poate verifica și statutul ei, de la distanță.
Noki poate fi instalată în doar cinci minute, fără a fi necesară prezența unui specialist.
Ca orice dispozitiv care se bazează pe Bluetooth, Noki are o baterie ce rezistă o perioadă, dar trebuie schimbată. Autonomia e de aproximativ 300 de zile, cu baterii standard AA, iar aplicația va trimite din timp o notificare, atunci când energia se apropie de final. Yala inteligentă dorea să strângă 125.000 de euro pe Kickstarter, dar a ajuns deja la 274.000 de euro, iar dispozitivul costă 120 de euro.