HomeStiriBusiness & TehnologieYahoo! a primit peste 10.000 de cereri de informaţii din partea autorităţilor SUA
yahoo

Yahoo! a primit peste 10.000 de cereri de informaţii din partea autorităţilor SUA

yahooGigantul american Yahoo! a afirmat, într-un mesaj adresat utilizatorilor săi, că a primit între 12.000 şi 13.000 de cereri de informaţii din partea autorităţilor americane în perioada 1 decembrie 2012- 31 mai 2013, informează AFP.

Aceste cereri se referă în special la ‘fraude, omucideri, răpiri şi alte investigaţii penale’, se afirmă în mesajul publicat în noaptea de luni spre marţi pe pagina Tumbler a societăţii şi semnat de directorul său general, Marissa Mayer, şi de şeful serviciului juridic, Ron Bell, transmite Agerpres. Potrivit mesajului, denumit ‘Angajamentul nostru pentru viaţa privată a utilizatorilor noştri’, această cifră include toate solicitările de natură penală sau legate de securitatea naţională.

‘La fel ca toate celelalte companii, Yahoo! nu pot dezvălui în mod legal numărul cererilor’ privind protecţia teritoriului ‘pentru că aceste cifre sunt confidenţiale, însă cerem ca guvernul federal să-şi reconsidere poziţia pe această temă’, se mai spune în mesaj.

Marile grupuri de Internet se confruntă cu neîncrederea utilizatorilor lor după dezvăluirile făcute de Edward Snowden, un fost consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate /NSA/, privind existenţa a două programe secrete, unul referitor la colectarea, începând din 2006, a diverse date din apeluri telefonice şi un al doilea, denumit PRISM, vizând interceptarea comunicaţiilor internauţilor străini, care se afla în afara SUA pe marile reţele de socializare.

Share With: