Vodafone lanseaza aplicatie pentru apeluri criptate
Vodafone Germania dorește simplificarea apelurilor criptate cu aplicația Secure Call, pe care intenționează să o lanseze pentru Android, iOS și Windows Phone.
Aplicația a fost dezvoltată de Vodafone în parteneriat cu Secusmart și a fost prezentată în cadrul târgului Cebit. Produsele Secusmart au devenit cunoscute după ce cancelarul german Angela Merkel a început să le folosească pentru a își proteja comunicațiile, relatează SmartNews.ro.
Secure Call oferă indivizilor nivelul de criptare a comunicațiilor pe care îl deține Merkel, pe o bază independentă de plaftormă. Va fi disponibilă, pentru început, pe dispozitivele Android, apoi pentru iOs și Windows Phone, conform declarațiilor lui Alexander Leinhos, specialist în comunicații externe în cadrul Vodafone Germania.
O altă aplicație lansată de Vodafone în cadrul Cebit a fost Secure Sim Data, o variantă extinsă a serviciului Secure Sim, care permite companiilor și autorităților să semneze și să cripteze emailuri, documente și conexiuni VPN. Serviciul poate cripta dispozitivele de stocare, precum stick-uri USB și hard disk-uri externe și poate fi folosit pe notebook-urile ThinkPad care operează cu Windows 8, precum și pe tablete Lenovo, au declarat reprezentanții Vodafone.
Utilizatorii nu au nevoie de un token separat pentru utilizarea serviciului, deoarece cheia privată și certificatele sunt stocate pe cardul SIM. Spre exemplu, pentru a cripta un document WORD, utilizatorul introduce un cod PIN. Secure Sim Data se adaugă produsului Secure Sim Login, care conține autentificare two-factor la rețelele de acces corporative și la serviciile găzduite.