HomeStiriBusiness & TehnologieControlul accesului si viitorul: schimbari importante
control

Controlul accesului si viitorul: schimbari importante

 

controlDomeniul control acces a devenit unul dinamic, odată cu pătrunderea noilor tehnologii ca încuietorile wireless, serviciile cloud sau biometrica.

Din punct de vedere istoric, schimbările au avut loc mai lent în domeniul controlului de acces față de celelaltă sectoare ale securității, precum supravegherea video. Însă în prezent, piața de control acces este dominată de unificare, iar costurile pentru soluțiile wireless și biometrice au scăzut, făcându-le accesibile pentru mai multe tipuri de utilizatori, nu doar pentru companii mari.

Stocarea pe cloud a devenit foarte importantă, întreprinderile au început să adopte cât mai multe soluții de control acces și interacționează mai mult cu departamentele IT. Toți acești factori contribuie la dezvoltarea pieței de control acces și o aduce la același nivel cu celelalte sectoare din industria securității, scrie Security InfoWatch.

Una dintre cele mai mari schimbări de pe piața de control acces este migrația de la platforme integrate la cele unificate. Unificarea oferă acces și informații video care scad costul total al implementării soluției, folosindu-se de un singur server și capacități îmbunătățite, precum accesul la un set mai amplu de analiză și rapoarte de la seturi de date combinate.

Adoptarea încuietorilor wireless este un alt factor care a dus la creșterea pieței. Acestea există de câțiva ani, însă prețurile au început să scadă recent, fapt care a dus la acceptarea acestei soluții de către mulți utilizatori. Acestea oferă același nivel de securitate ca soluțiile pe bază de cheie, însă pot oferi mai multe date pentru audit.

Stocarea pe cloud este un alt factor care schimbă modul în care funcționează controlul accesului. Soluțiile de hosting și management au început să crească în popularitate, în ciuda faptului că există îngrijorări asupra siguranței datelor și a disponibilității. De exemplu, ce soluție ar putea fi aplicată în situația în care un operator nu poate accesa cloud-ul, dar are nevoie să opereze sistemul?  Conform unui raport IHS, producătorii din domeniu creează soluții special pentru aceste situații, însă procesul de adoptare a acestora va mai dura.

Pe măsură ce solicitările pentru singularitate și ușurință în utilizare cresc, sistemele de management pentru întreprinderi au devenit o nevoie principală a utilizatorilor, fapt care a făcut din controlul de acces pentru întreprinderi un trend important pe piața securității fizice. Atât factorii economici cât și stabilirea unui punct de contact unic fac din aceste sisteme o soluție eficientă. Clienții vor o singură sursă pentru informații și doar puțini producători pot oferi o soluție care integrează control access și video într-o singură bază de date.

Guvernele și corporațiile sunt cele care folosesc acest tip de sisteme, însă se observă un interes crescut și din partea afacerilor medii și mari. Orice afacere cu un sistem WAN poate beneficia de pe urma unui sistem de control acces pentru întreprinderi, deoarece acesta reduce procesele de comunicare pe o rețea și pe arhitectura distribuită. Fără un sistem de acest tip, clienții se află la mila comunicațiilor WAN, care ar putea fi lente.

Biometrica este un domeniu care va obține o parte mare a pieței de control acces. Pentru sectorul guvernamental și alte domenii cu nivel înalt de securitate, deja a devenit o necesitate. Recent, sectorul guvernamental a realizat studii asupra eficienței tehnologiei de recunoaștere a amprentelor și a irisului. Un rezultat interesant al acestor studii este faptul că scanarea amprentelor face ca trecerea oamenilor printr-un punct de intrare să fie mai rapidă, iar scanarea irisului produce anxietate printre utilizatori.

Cel mai nou obiectiv al tehnologiilor biometrice este dezvoltarea soluțiilor de control acces non-contact. Domeniul se va orienta către această tehnologie, deși este necesară combaterea unor probleme de fiabilitate.

Alt schimbare a domeniului control acces este impactul pe care îl au companiile ce stabilesc standardele pentru dezvoltarea produselor și a sistemelor. Piața pentru securitate fizică are standarde dezvoltate de ONVIF (Open Network Video Interface Forum) pentru camerele IP din sistemele video, iar acum se observă migrația către standardele de control acces, cel mai recent fiind Profilul ONVIF C.OSDP (SIA Open Supervised Device Protocol) și PSIA (Physical Security Interoperability Alliance), care au ca obiectiv să promoveze interoperabilitate dintre sistemele de control acces.

Pe măsură ce utilizatorii cer soluții mai deschise și adaptabile, piața de control acces trebuie să fie destul de flexibilă încât să continue să crească. Putem observa deja faptul că piața acceptă aceste trend-uri și că ține pasul că sectorul de securitate fizică. Controlul de acces a devenit adaptabil și este un sector care va influența foarte mult industria securității.

 

 

 

Share With: