HomeStiriBusiness & TehnologieTopul companiilor de securitate din Romania
ranking

Topul companiilor de securitate din Romania

rankingG4S, Civitas, Securitas, BGS si Rosegur sunt companiile care ocupa primele pozitii in topul celor mai mari jucatori pe piata de procesare si supraveghere video (dupa cifra de afaceri) in cea de-a saptea editie a Anuarului de Business al Romaniei realizat de Ziarul Financiar.

 

 

G4S ofera servicii de proiectare sisteme de securitate, servicii de securitate, de administrare a numerarului si servicii pentru justitie, se afla in topul clasamentului desi a inregistrat o scadere a cifrei de afaceri cu 36,7% fata de anul precedent si a numarului de angajati de la peste 9000 in anul 2010 la 6000 in anul 2011. Unul din principalele motive ale acestei scaderi il reprezinta incetarea contractului cu Posta Romana. Directorul general al Diviziei G4S Cash Solution a declarat “Odata cu venirea crizei, Posta Romana a intrat in incapacitate de plata si nu si-a mai platit facturile catre noi de cateva luni bune, asa ca am suspendat contractul cu ei. In 2011 usor-usor am inceput sa dam oameni afara si am devenit din nou rentabili. Pe divizia de cash lucram cu 27 de banci dintr-un total de peste 40. Nu exista o banca mare cu care sa nu colaboram in afara de BCR, care proceseaza intern, prin BCR Procesare.

Pe cel de-al doilea loc se afla pozitionata firma CIVITAS cu o crestere impresionanta a cifrei de afaceri de 50% in anul 2011. CIVITAS s a focusat in anul 2011 pe dezvoltarea portofoliului de clienti pe segmentele infrastructura critica, aparare si extinderea pe piata de securitate din Bulgaria. Cresterea semnificativa a fost rezultatul unor investitii succesive intr-un colectiv calificat si multiple activitati de marketing. Printre clientii CIVITAS castigati in ultimii doi ani putem enumera: Petrom, Ford, Enel Bulgaria si unitati militare din Romania.

Securitas se claseaza pe a treia pozitie. Achizitionarea la sfarsitul anului a firmei Cobra Security (parte din grupul UTI), reprezinta principala cauza care justifica cresterea cu cate 20% atat a numarului de angajati cat si a cifrei de afaceri.

Pe locurile patru si cinci se afla firmele BGS si Rosegur care nu au inregistrat diferente majore in ceea ce priveste cifra de afaceri si numarul de angajati in ultimii doi ani, companiile mentinandu-se in aceiasi parametri.

In contradictie cu actualul context economic, piata de procesare de cash este in continua crestere. Constientizand potentialul acestui segment de piata, noi jucatori au intrat pe piata din Romania si au inceput sa investeasca in echipamente de transport si centre de procesare.

Konsalnet Security, subsidiara locala a firmei poloneze Konsalnet Holding) cu activitati in procesare de cash si transport de valori, a investit peste 7 milioane de euro in Romania, pentru achizitia de echipamente destinate transportului si procesarii de cash, numarare si sortare pentru banci. Reprezentantii companiei estimeaza ca in curand vor ajunge sa aiba mii de angajati in Romania.

Compania Balkan Cash Solutions, înființată în luna decembrie 2011 de Liviu Târșea (anterior a coordonat activitatea G4S Secure Solutions, Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe, și Geta Vochin, a investit 1,5 milioane de euro într-un centru de procesare şi depozitare a numerarului, în sudul Bucureştiului.

 

surse:

– Anuar Business 2012 – Ziarul Financiar

– http://www.adevarul.ro/financiar/Firma_de_securitate_a_lui_Urdareanu-cumparata_de_Securitas_0_361164468.html

http://www.bizlawyer.ro/stiri/tranzactii/balkan-cash-solutions-a-investit-15-mil-euro-intr-un-centru-de-procesare-numerar-in/filtru/ 

top firme de securitate

*indicatorii financiari cuprind rezultatele celor trei firme din grupul G4S Cash Solution, G4S Security Systems, G4S Secure Solutions.

Share With: