Tehnologia de management inteligent al clădirilor, implementată în Timișoara
Companiile Iulius şi Bosch Security Systems au realizat un parteneriat în România pentru implementarea tehnologiei germane avansată în domeniul managementului inteligent al clădirilor, în ansamblul Openville Timișoara.
Building Integration System (BIS), dezvoltat de compania Bosch, va permite centralizarea tuturor sistemelor de monitorizare şi control ale clădirilor pe o singură platformă, asigurând, astfel, eficienţă sporită în administrare, costuri reduse de operare şi un nivel maxim de securitate. În lume, există peste 3.000 de sisteme BIS implementate, fiind utilizat în infrastructură, la aeroporturi şi staţii de cale ferată, la unităţi militare, centrale energetice şi în industria chimică, precum şi la instituţii publice şi guvernamentale, clădiri comerciale, shopping mall-uri şi în sectorul bancar. Aeroporturile din Dubai şi Singapore sau O2 Arena din Berlin sunt doar câteva exemple de entităţi care utilizează sistemul dezvoltat de Bosch, scrie ziuadevest.ro.
Dacă în prezent, majoritatea companiilor folosesc mai multe sisteme independente pentru monitorizare şi control, sistemul implementat la Openville oferă un management al securităţii şi siguranţei personalizat pe nevoile clădirilor de birouri. Mai precis, va contribui la reducerea costurilor de operare, prin integrarea şi gestionarea pe o singură platformă a unui număr mare de sisteme: monitorizare și alarme detecţie incendiu, gestionarea evacuării și alarmare publică, detecție efracție cu monitorizare video în timp real, controlul accesului pentru zonele cu nivel normal de securitate și cele de înaltă securitate, gestionarea parcărilor, controlul lifturilor prin gestionarea drepturilor de acces la diverse etaje, control sistem HVAC, iluminat şi storuri, monitorizare IT etc.
Unul dintre principalele avantaje ale BIS îl reprezintă managementul inteligent al alarmelor. În caz de pericol, sistemul identifică alarmele, locul de amplasare pe planuri şi oferă scenarii de acţiune, pentru a asigura o reacţie imediată şi adecvată, scrie timpolis.ro.
Ansamblul multifuncţional Openville va include şapte clădiri de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de 130.000 mp închiriabili. Toate imobilele vor respecta normele pentru certificarea LEED, fiind dotate cu sisteme, aparatură şi echipamente de ultimă generație, cu un consum redus de energie, selectate special pentru a se alinia standardelor clădirilor verzi.
Openville va avea o suprafaţă total construită de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timişoara va fi parte integrată.