HomeStiriBusiness & TehnologieSupraveghere la nivel european
camere de supraveghere

Supraveghere la nivel european

camere de supraveghereSistemul de supraveghere şi control al graniţelor României a ajuns la nivelul celorlalte state europene.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a inaugurat marţi noul Centru de Comandă şi Control, în care au fost investite 20 de milioane de euro. La eveniment, premierul Victor Ponta a spus că noul centru nu foloseşte doar la securizarea graniţelor, ci ajută şi economia naţională, transmite reporterntv.ro

La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Înaltul Decret Domnesc, prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti şi integrarea lor în cadrul armatei, sub autoritatea Ministerului de Război. După 148 de ani de la cea mai importantă reformă a poliţiei de frontieră, este inaugurat noul sistem de securizare şi supraveghere a graniţelor terestre, maritime, fluviale şi aeriene. Noul centru de comandă şi control este un atu pentru Guvernul României în negocierile pentru aderarea la spaţiul Schengen şi reprezintă o garanţie a securităţii frontierelor din România. Centrul de comandă şi control este important nu doar pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, ci şi pentru economia naţională. Noul centrul de comandă al I.G.P.F. a costat aproximativ 20 de milioane de euro, clădirea fiind complet dotată cu echipamente şi mobilier. De aici se vor asigura activităţile de coordonare a acţiunilor I.G.P.F., centralizarea datelor cu impact în managementul frontierei de stat, precum şi coordonarea acţiunilor FRONTEX.

Share With: