Starea de urgenta din Franta: WiFi-ul public ar putea fi interzis in curand
Franţa, aflată în stare de urgenţă după atentatele teroriste comise la Paris pe 13 noiembrie, ar putea să interzică în curând reţelele publice de WiFi, informează site-ul lepoint.fr.
Anonimatul pe internet se află în vizorul Ministerului de Interne din Franţa. În cadrul stării de urgenţă, Guvernul francez intenţionează să adopte mai multe măsuri care îi vizează pe internauţi. Una dintre ele ar consta în interzicerea conexiunilor WiFi libere şi partajate, potrivit cotidianului Le Monde.
Suprimarea conexiunilor WiFi publice ar fi motivată de faptul că ele fac dificilă pentru autorităţi identificarea internauţilor conectaţi. Contravenienţii, continuă Le Monde, s-ar expune la “contravenţii penale”.
În prezent, precizează site-ul Numerama.com, legea impune ca abonaţii la internet să îşi securizeze conexiunea WiFi, pentru a evita, de exemplu, ca un utilizator străin să se folosească de acea conexiune liberă, pentru a opera descărcări ilegale online scrie Mediafax.ro.
O altă măsură ce ar fi vizată de Ministerul de Interne francez vizează interzicerea şi blocarea programelor ce permit navigarea pe internet într-o manieră anonimă. Potrivit Le Monde, una dintre măsuri ar consta în “interzicerea şi blocarea comunicaţiilor pe reţelele Tor din Franţa”, ce permite navigarea online anonimă.
Reţeaua Tor este foarte des folosită de activiştii şi disidenţii din ţările autoritare, care se folosesc de aceasta în special pentru a comunica fără a fi reperaţi de autorităţi. Astfel, Iranul este una dintre primele ţări care au blocat reţeaua Tor.
Aceste texte de lege ar putea fi adoptate în ianuarie 2016.