Potrivit şefului poliţiei federale, imensa majoritate a companiilor americane au fost deja vizate de acest tip de activităţi.
“Există două feluri de societăţi mari în Statele Unite. Cele care ştiu că au fost piratate de către chinezi şi cele care nu ştiu că au fost piratate de către chinezi“, a declarat Comey în emisiunea “60 Minutes” a postului CBS, potrivit Mediafax.
Pierderile anuale provocate de către atacuri cibernetice lansate din China sunt “imposibil de numărat”, dar sunt de ordinul “miliardelor”, potrivit şefului FBI.
Întrebat despre ţările care vizează Statele Unite, Comey a spus “nu vreau să vă dau o listă completă. Dar pot să vă spun că în capul listei se află chinezii“.
El a citat ca exemplu inculparea, în mai, a cinci ofiţeri din cadrul armatei chineze pentru că au furat, în perioada 2006-2014, secrete comerciale de la întreprinderi americane specializate în energie nucleară sau solară şi în metalurgie. Acest caz a provocat tensiuni puternice cu Beijingul.
În opinia directorului FBI, hackerii vizează aceste informaţii spre profitul industriei chineze, care este scutită în acest fel să fie “nevoită să inventeze”. Dar, a subliniat el, aceştia sunt uşor de reperat.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…