Selectarea componentelor și proiectarea sistemului este esențială și trebuie să țină cont, mai presus de toate, de compatibilitatea cu mediul în care va fi utilizat, căci fiecare tip de obiectiv are particularitățile sale și fiecare categorie de utilizatori are anumite cerințe. Dezvoltarea de produse și soluții destinate implementării în sisteme de supraveghere video ține cont de aceste particularități și cerințe, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de cele mai bune rezultate atunci când fac alegerile corespunzătoare.
Astfel de obiective cu nevoi specifice se găsesc în procesele de producție, unde există numeroase zone cu risc ridicat și unde sistemele de supraveghere video pot aduce beneficii consistente. Firmele cu activitate de producție reunesc de obicei echipamente și mașinării, materii prime și produse finite cu o valoare totală mare, ceea ce amplifică, practic, riscul de furt. Prin implementarea unui sistem adecvat de supraveghere video, acest risc se reduce substanțial, întreg ansamblu de producție fiind protejat corespunzător.
Un alt aspect al problemei îl reprezintă siguranța angajaților, căci accidentele apar, din păcate, deseori, în procesul de producție. Prezența unor soluții de supraveghere video permite o analiză atentă a cauzelor care stau la baza unor astfel de accidente, permițând luarea de măsuri și introducerea unor proceduri care să le prevină pe viitor. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul că se discută tot mai des despre optimizarea activității cu ajutorul sistemelor de supraveghere, iar acest lucru este posibil și în procesul de producție. Practic, o monitorizare atentă poate permite identificarea rapidă și eliminarea timpilor morți sau a diferitelor sincope, maximizând astfel activitatea de producție. Opțional, pot fi folosite și soluții de analiză video care să studieze fluxul de oameni și marfă, sau unele camere termice care să supravegheze buna funcționare a echipamentelor implicate în procesul de producție. Indiferent că vorbim despre zonele de acces, despre zonele de încărcare/ descărcare, despre birouri sau despre spațiul destinat efectiv producției, companiile pot îmbunătăți securitatea echipamentelor din dotare, siguranța angajaților și producția în sine, prin proiectarea și instalarea unui sistem de supraveghere video adecvat, precum cel prezentat în continuare.
Soluţie de supraveghere ELKO Romania
ELKO Romania este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse și soluții IT, cu specializare și în dezvoltarea de produse şi soluţii specifice industriei de securitate. Compania deţine parteneriate de colaborare cu cei mai mari producători de hardware şi software, fiind unul dintre promotorii locali ai conceptului de soluții eficiente la nivel de micro-management. Astfel, soluţia ELKO Romania dedicată companiilor ce desfăşoară activitate de producţie integrează produse ale celor mai importanţi parteneri la nivel mondial, ce au rolul de a eficientiza operaţiunile şi de a creşte nivelul de performanţă al afacerii companiilor.
Supraveghere completă
Pentru un plus de siguranță a obiectivelor implicate în procesul de producție, recomandăm completarea sistemului cu senzori Optex SL-200QN. Prevăzuți cu tehnologie AIR (Active Infrared) și cu o rază de detecție de până la 60m, aceștia sunt excelenți pentru securizarea perimetrelor cu zone largi de acces, specifice de obicei fabricilor și uzinelor, prin generarea de bariere virtuale, a căror întrerupere de către corpuri străine declanșează în mod automat alarme. De asemenea, astfel de dispozitive pot fi montate nu numai în zona perimetrală, ci și în interiorul spațiului de producție, pentru a marca zonele cu risc ridicat și pentru a avertiza muncitorii și vizitatorii cu privire la potențialele pericole la care se expun atunci când pătrund în aceste zone. Dispozitivele Optex SL-200QN sunt certificate IP65, fiind rezistente la praf și ap și operând la temperaturi cuprinse între -250C și +600C. Aceste caracteristici le recomandă pentru aproape orice condiții de mediu, indiferent că sunt instalate la interior sau la exterior. În plus, senzorii pot fi integrați într-un sistem IP prin intermediul modulului PIE-1, generând astfel alarme la nivelul sistemului de management video (VMS) care să declanșeze camerele de supraveghere video din zona unde s-a realizat detecția. Senzorii Optex sunt recunoscuți pentru fidelitatea cu care acționează, limitând cel mai mult numărul de alarme false atunci când sunt instalați corespunzător în sistem.
Infrastructură de rețea
În mod evident, un sistem de supraveghere IP proiectat pentru un anumit mediu de funcționare trebuie să integreze și o infrastructură adecvată. De aceea, o recomandare poate fi utilizarea de switch-uri Layer 2 Allied Telesis din seria IE200, concepute pentru mediul industrial. Modelul IE200-6GP oferă 4 porturi RJ-45 10/100/1000T cu suport PoE prin care poate furniza până la 30W per port, 2 porturi SFP 100/1000X și asigură viteze la comutare de până la 12Gbps. În plus, echipamentul poate opera la temperaturi cuprinse între -400C și +750C și este caracterizat de o fiabilitate excelentă în condiții de mediu neprielnice, ceea ce îl transformă în soluția ideală pentru domeniul producției.
Sistem de calcul
Un alt element absolut necesar al unui sistem de supraveghere video îl reprezintă terminalele operatorilor, de unde sunt efectuate atât setările inițiale, cât și operațiile de mentenanță ulterioare, chiar și monitorizarea activității. Cum, în cazul de față, vorbim despre spații de producție, unde mediul înconjurător este, de cele mai multe ori, neprielnic tehnicii de calcul, care poate fi astfel expusă unei game extinse de riscuri, este puternic recomandată alegerea unor echipamente rezistente și fiabile, care să funcționeze în parametri optimi pe perioade lungi de timp și indiferent de ce se petrece în jurul lor. Astfel de dispozitive atrag, desigur, costuri inițiale mai mari, dar, prin fiabilitatea lor deosebită pe termen lung, garantează amortizarea investiției.
Din acest motiv, recomandăm în acest scop modelul Getac V110 – cel mai subțire și mai ușor portabil convertibil, deosebit de rezistent. Echipat cu procesoare Intel din generația a 7-a până la Core i7, 8GB memorie DDR4, SSD de până la 1TB, ecran tactil IPS de 11.6” cu tehnologie LumiBond 2.0 și baterii duale cu posibilitate de înlocuire rapidă, laptopul asigură performanțe optime pentru orice fel de activitate și poate fi utilizat în orice condiții de mediu ambiental, căci carcasa din aliaj de magneziu este certificată IP65 și îl protejează împotriva șocurilor mecanice, ploii și prafului. În plus, modelul integrează soluții de securitate moderne, precum cititor de amprente, modul TPM 2.0 și cititor NFC/RFID. În cazul pierderii sau furtului, acestea garantează restricționarea accesului persoanelor neautorizate la imaginile cu caracter sensibil furnizate de sistemul de supraveghere video.
Sistemele de supraveghere video pot fi instrumente extrem de valoroase pentru companiile moderne cu un nivel înalt de eficiență, indiferent dacă acestea sunt implementate pentru securizarea perimetrului, pentru siguranța personalului și a bunurilor, sau pentru monitorizarea activității. Soluția pe care o recomandăm companiilor cu activitate de producție este de complexitate redusă prin numărul relativ mic de elemente încorporate, perfect compatibile între ele, care asigură rezultate consistente și rapide, adaptate scopului principal al implementării, datorită performanțelor și flexibilității caracteristice.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…