HomeStiriBusiness & TehnologieSiveco isi sustine nevinovatia
Siveco isi sustine nevinovatia

Siveco isi sustine nevinovatia

Siveco isi sustine nevinovatiaSiveco transmite într-un comunicat că îşi susţine nevinovăţia, în dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice.

 

De asemenea, susține şi că va demonstra că nici Irina Socol, nici Aurora Crusti sau alţi reprezentanţi ai companiei nu au comis vreo ilegalitate, informează instituţia. “Societatea îşi susţine pe deplin nevinovăţia şi va demonstra că nici Siveco şi nici Irina Socol, Aurora Crusti sau alţi reprezentanţi Siveco nu au comis vreo ilegalitate. Societatea nu este şi nu va fi afectată la nivel operaţional, funcţionând conform tuturor parametrilor. Vom detalia în cel mai scurt timp planul de continuitate, conform acordului acţionarilor”, arată un comunicat al Siveco, remis, miercuri, agenţiei Mediafax.

Preşedintele Siveco România, Irina Socol, a fost arestată, marţi, în dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, printr-o decizie luată de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor.

Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă de instanţă şi pentru Aurora Ecaterina Crusti, preşedintele comercial adjunct al Siveco România. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii au arătat că Irina Socol este cea care a pus bazele mecanismului evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, după atragerea mai multor complici, vizaţi şi ei de ancheta procurorilor, care au recunoscut faptele şi au prezentat pe larg modul în care acestea au fost comise. Ceilalţi suspecţi din dosarul de evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice vor fi cercetaţi în libertate, după ce, la audierile de luni, majoritatea lor şi-au recunoscut faptele, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Share With: