Sistemul de securitate ce folosește expresii faciale
Doi studenți ai Universității din Suceava au creat o aplicație, destinată scanării călătorilor cu avionul, care scanează şi interpretează microexpresiile faciale.
Siguranţa pasagerilor este prioritară în toate aeroporturile lumii. Doi studenţi de la Universitatea din Suceava au creat o aplicație care scanează şi interpretează microexpresiile faciale ale pasagerilor. Astfel, cei doi vor să detecteze potenţialele persoane periculoase, cu intenţii îndoielnice sau care ar putea atenta asupra bunurilor materiale ale altora, scrie monitorulsv.ro.
Tatiana Brighidin şi Daniel Radu Jacotă sunt studenţi în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, specializarea Automatică şi Informatică aplicată, iar pentru proiectul lor lucrează din toamnă. Ei sunt coordonaţi de universitarul Călin Ciufudean.
”Aplicaţia la care lucrăm presupune o cameră de supraveghere foarte performantă care captează şi scanează chipul celor din încăperea vizată. Pe noi ne interesează microexpresiile persoanelor, acele expresii faciale involuntare afişate în funcţie de emoţia respectivei persoane. Tensiunea, furia sau dispreţul ar putea fi indicatori pentru cineva care prezintă un potenţial risc, situaţie în care aplicaţia sesizează acest lucru, transmiţând o alertă către un alt filtru”, au explicat tinerii.
Studenţii au menţionat că într-o primă fază aplicaţia scanează faţa persoanelor. În funcţie de câteva puncte cheie (pe barbă, nas, nări, unghiul sprâncenelor, buze, pleoape), prin intermediul unor algoritmi, se calculează raportul dintre aceste puncte, iar valoarea acestuia indică o anumită stare emoţională. Studenții menționează: „Fiecare expresie este determinată de un anumit raport, indiferent dacă vorbim de un afro-american sau de un european.”
Tinerii explică faptul că identificarea anumitor stări prin procesarea imaginii nu garantează un grad de veridicitate de 100%, dar ajută autorităţile din instituţiile respective să identifice şi să prevină anumite situaţii. Aceştia susţin că microexpresiile pot dezvălui o emoţie pe care o persoană încearcă să o ascundă, însă asta nu înseamnă că persoanele tensionate sau anxioase sunt automat periculoase. „Astfel, mai este nevoie de un filtru pentru a scana persoanele semnalate de aplicaţie. Analiza şi interpretarea microexpresiilor este o chestiune care este analizată de departamente întregi de oameni. Noi încercăm să identificăm măcar două stări, pentru început cel puţin”, au explicat cei doi.
Proiectul a fost prezentat la Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret unde a primit premiul I în cadrul secţiunii Tehnologia informaţiei, fiind cel mai bine cotat proiect al delegaţiei sucevene. Proiectul a fost prezentat cu denumirea de ”Sistem de securizare psiho-somatică (EYE-GUARD)”.
Recunoașterea gesturilor este un mod de interpretare a gesturilor umane cu ajutorul unor algoritmi matematici. Un gest poate proveni de la o mișcare sau o stare a corpului dar de obicei se poate identifica în cazul mâinilor și al feței. Cu toate acestea, recunoaștrea posturii, felului de a merge și comportamentul comportamentului uman aparțin tehnologiei de recunoaștere a gesturilor, scrie biometricupdate.com.
Biometric Signature ID este o companie din Dallas, SUA, care oferă ca metodă de autentificare gesturile. Software-ul BioSig-ID™ nu necesită un hardware în plus și poate fi folosit pentru logarea într-un cont bancar, pe potal online de asistență medicală, sau examen online.