Romsys devine furnizor de servicii IT agreat al NATO
Romsys, membră a holdingului austriac New Frontier Group şi unul dintre primii trei integratori din România, a devenit furnizor de servicii IT agreat al NATO.
Acordul General pentru Comenzi (Basic Ordering Agreement – BOA) a fost parafat, recent, la Bruxelles, iar în calitate de semnatară a documentului, Romsys poate furniza la cerere, în condiţii pre-determinate, servicii IT pentru toate statele, organizaţiile şi instituţiile membre NATO, transmite Agerpres. Potrivit companiei, negocierile dintre integrator şi Agenţia pentru Comunicaţii şi Informaţii a NATO au avut loc în concordanţă cu prevederile şi procedurile de achiziţie acceptate de către instituţia internaţională, fiind astfel pre-stabilite serviciile care pot fi asigurate, condiţiile contractuale, precum şi preţurile aferente serviciilor furnizate.
Pe piaţa locală, Romsys se numără printre primii furnizori de servicii IT care au dezvoltat proiecte în domeniul apărării şi securităţii, derulând peste 15 proiecte de anvergură în cadrul ministerelor de resort, dintre care se remarcă Centrul Operaţional pentru Suveranitate Aeriană, Sistemul Informativ pentru Prelucrarea Planurilor de Zbor sau Sistemul Informatic pentru Asistarea Activităţilor la Brigadă.
Creată în anul 1993, compania Romsys a fost preluată, la sfârşitul anului 2007, de New Frontier Holding, concern austriac a cărui viziune este aceea de a crea prin achiziţii unul dintre cele mai puternice grupuri de furnizori IT din Europa Centrală şi de Est pentru clienţi corporate şi enterprise.