Țara africană are o populație de 3,5 milioane de locuitori, dintre care 1,2 au drept de vot. Inițial, autoritățile au dorit să folosească sisteme biometrice de recunoaștere a amprentelor pentru înregistrarea votanților, însă după ce au consultat mai mulți specialiști, produsul Iris ID a fost ales datorită preciziei sale și capacității de identificare a încercărilor de înregistrări multiple, dar și vitezei de înregistrare, se arată într-un comunicat de presă publicat de companie.
Sistemul identifică votanții în funcție de caracteristicile unice ale irisului. Într-un program de testare din 2014, comisia de alegeri a descoperit că tehnologia Iris ID era capabilă să identifice cu precizie 457 de cazuri de înregistrări multiple, dintr-o bază de date de 1,062 înregistrări. Viteza înregistrării a lucrat în favoarea soluției companiei.
Roy Dalle Vedove, un specialist în tehnologie biometrică, a spus că fiabilitatea unei baze de date este redată de calitatea datelor, mai ales în cazul celor biometrice. Obținerea unor date biometrice bune necesită achiziția unor hardware și software de calitate.
Acesta a spus că tehnologia Iris ID a furnizat calitatea necesară, în timp ce a redus timpul de înregistrare la jumătate din cel necesar înregistrării amprentelor. Procesul mai rapid a redus și costurile de muncă, un aspect care a reprezentat peste două treimi din bugetul comisiei de înregistrare.
,,Acea viteză este semnificativă într-un mediu în care alegerile au un deadline stabil. Am completat acest proces cu înregistrare calitativă a datelor, care a dovedit că identificarea irisului evidențiază și încercările de multiplicare a înregistrărilor”, a spus Vedove.
Fiecare tipar al irisului este unic și stabil pe durata vieții, iar recunoașterea acestuia este considerată a fi cea mai precisă, rapidă și scalabilă opțiune pentru implementări la nivel mic și mare. Alte modalități biometrice, precum recunoaștere amprentelor, a mâinilor sau a vocii pot varia ca precizie și se pot schimba în timp, sub influența unor anumite condiții.
,,Aceasta este pentru prima dată când tehnologia de recunoaștere a irisului a fost aleasă pentru înregistrarea votanților, iar adopția ei se împrăștie rapid. Sistemul Iris ID a furnizat acestei țări una dintre cele mai sofisticate sisteme de înregistrare din Africa și din întreaga lume”, a spus Mohammed Murad, vicepreședinte Iris ID.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…