HomeStiriBusiness & TehnologiePortofel electronic creat de un roman, integrat de MasterCard
Portofel electronic creat de un roman, integrat de MasterCard

Portofel electronic creat de un roman, integrat de MasterCard

Portofel electronic creat de un roman, integrat de MasterCardMasterCard integrează în portofoliul său un portofel electronic creat de un român.

 

Aplicaţia mobilPay Wallet, dezvoltată de Netopia mobilPay, cel mai mare procesator de plăţi mobile din România şi unul dintre cei mai importanţi procesatori de plăţi online cu cardul, este primul portofel electronic din România şi printre primele din regiune care a fost integrat în serviciul digital al MasterCard – MasterPass, prin intermediul căruia se pot face plăţi online. Utilizatorii mobilPay MasterPass Wallet pot face astfel plăţi online la peste 40.000 de comercianţi din reţeaua MasterPass, atât din România, cât şi din străinătate., scrie zf.ro.

„Posesorul de smartphone are nevoie de un instrument care nu doar să-i înlocuiască portofelul clasic, ci să-i permită să facă plăţi de pe telefon rapid şi în deplină siguranţă. Suntem mândri că astăzi, la un an de la lansarea mobilPay Wallet, facem încă un pas important, prin deschiderea către comerţul electronic global”, a declarat Antonio Eram, CEO-ul şi fondatorul Netopia mobilPay. Cu ajutorul portofelului electronic mobilPay MasterPass Wallet, se elimină din procesul de plată necesitatea de a introduce de fiecare dată datele de card şi de livrare pentru finalizarea cumpărăturilor, la comercianţii parteneri MasterPass din întreaga lume. „Într-o lume dominată de tehnologie şi orientată către confort, numerarul – cu toate inconvenienţele sale legate de securitate şi confort – a devenit un zid în calea comerţului”, a spus Cosmin Vladimirescu, General Manager România, MasterCard.

Aplicaţia mobilPay MasterPass Wallet a fost lansată în martie 2013 de MasterCard şi NETOPIA mobiPay şi este disponibilă pentru smartphone-urile care rulează sistemele de operare iOS şi Android.

Share With: