8 aparate radar de tip LTI 20-20 TruCAM au intrat în dotarea Poliţiei Române. Modelele au camera video HD de înalta fidelitate şi un laser integrat, fiind cel mai performant aparat de măsurare a vitezei disponibil astăzi. Aparatul adună pe cardul de memorie înregistrări video, fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto.
Cu ajutorul lor, poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie.
Astfel, poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române vor folosi un astfel de aparat radar tip pistol, având în vedere valorile de trafic în creştere şi vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere.
Celelalte 7 aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul D.G.P.M.B. şi Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova, Timiş, unde se înregistrează valori mari de trafic, în special la sfârşit de săptămână sau în perioada sărbătorilor sau reţeaua rutieră este caracterizată printr-un trafic intens, în special pe perioada sezonului estival /sărbătorilor de iarnă (cu ocazia revenirii în ţară a cetăţenilor români care au reşedinţa normală pe teritoriul statelor membre U.E.).
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…