Peste 100 de camere video pentru titlul de cel mai sigur oraș
Cernavodă aspiră la titlul de cel mai sigur oraș din județul Constanța și se alătură altor orașe din țară care folosesc camere de supraveghere.
Cernavodă aspiră la titlul de cel mai sigur oraș din județul Constanța și face pași mari spre acest deziderat. Are zeci de camere video de supraveghere montate în punctele sensibile, iar de curând tot fluxul informațional a fost integrat într-un dispecerat de monitorizare și control demn de filmele SF. Un ecran uriaș acoperă un perete al centrului de comandă din sediul Poliției Locale, iar agenții de serviciu monitorizează toate imaginile furnizate din teren, scrie ctnews.ro.
Camerele video și dispeceratul de monitorizare și control ajută autoritatea locală să intervină rapid în cazuri de urgență, nu doar de natură penală, dar și de alte tipuri: fenomene naturale grave, cutremure sau inundații. Bonus: se poate monitoriza traficul rutier, ordinea publică sau se pot dovedi diferite fapte ce țin de gospodărirea comunală. Toate studiile socio-economice în orașele mari au arătat că în acest moment, un sistem de supraveghere video este mult mai eficient decât paza umană. Tehnologia mileniului III este mai ușor de întreținut, iar prețurile ei scad în fiecare zi. În timp, investiția își scoate banii și își dovedește eficiența.
„În momentul de față în oraș sunt 104 camere și urmează să extindem acest sistem de monitorizare video imediat pentru că sunt bani prevăzuți pentru așa ceva: aici însemnând aproximativ încă 10 camere video anul acesta. În anul care urmează, de asemenea se vor achiziționa pentru că sunt obiective în derulare”, explică directorul Poliției Locale, Nicolae Șteflea.
Începând cu 16 septembrie, dintr-o încăpere aflată în sediul Poliției Locale vor fi urmărite imaginile oferite de nu mai puțin de 104 de camere de supraveghere. Dispozitivele video controlate de la distanță vor monitoriza non-stop străzile, parcurile, piețele și parcările. Fondurile alocate vor acoperi şi prestarea serviciilor de mentenanţă.
Camerele video instalate pe stâlpii din Cernavodă trimit imagini către dispecerat prin cabluri aeriene și fibră optică. Genul ăsta de sistem de supraveghere se poate conecta și la internet avantajul fiind că imaginile video pot fi accesate și de la distanță pe un telefon inteligent de către echipele de agenți care patrulează în teren. Sistemul integrat de supraveghere video din Cernavodă a fost gândit să protejeze populația de infractori, dar și bunurile primăriei de vandalisme și fapte anti-sociale.
În urmă cu doi ani, Oradea a fost declarat cel mai sigur oraș din România dar autoritățile anunțaseră că vor să continue instalare de camere de supraveghere, conform securityportal.ro.
Sute de camere de supraveghere vor împânzi în următorii ani străzile şi parcurile din Oradea. Nu mai puţin de 440 de astfel de aparate se vor adăuga celor 160 existente. Autorităţile sunt convinse că în acest fel vor fi mult mai uşor de identificat autorii unor infracţiuni ori vor fi descurajate actele de vandalism. Poliţiştii recunosc că au rezolvat mai multe cazuri cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.
Și Poliția Locală a orașului Sibiu ia în administrare sistemul de supraveghere video al municipiului, instalat cu ocazia summit-ului european din 9 mai 2019. Este vorba de 120 de camere video de supraveghere, dar și alte echipamente capabile să numere, să recunoască și să analizeze persoane sau vehicule au împânzit centrul, intrările în oraș și zonele cele mai aglomerate. Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de pe 29 august, transmiterea în administrarea Serviciului Public de Poliție Locală a sistemului de supraveghere video al municipiului Sibiu, conform securityportal.ro.