Creată pentru a înlocui vechea generație VX-402, seria de detectoare VX-Infinity conține nu mai puțin de 8 modele, cu alimentare prin cablu sau de la baterii, cu tehnologie PIR (passive infrared) duală sau mixtă, PIR + microunde și cu soluție anti-mascare. Astfel, utilizatorii beneficiază de o flexibilitate deosebită, care le permite să aleagă întotdeauna modelul potrivit pentru orice scenariu. Însă, pe lângă alegerea modelului potrivit, performanța detecției poate fi influențată și de alți factori, precum poziția sau configurarea dispozitivelor și, de aceea, OPTEX face câteva recomandări în acest sens, foarte simplu de pus în practică.
Este important ca în momentul proiectării și instalării unui sistem de securitate care include detectoare din seria VXI, acestea să fie montate corect, la o înălțime cuprinsă între 0.8 și 1.2m, căci acesta este intervalul în care detecția se obține cu precizia maximă. După instalare tehnicienii pot ajusta acoperirea, pe o distanță cuprinsă între 2.5 și 12m, având la dispoziție setări de la 1 la 5. O etapă foarte importantă este și cea de testare a capabilității de detecție a senzorului, prin deplasarea unei persoane în zona care se dorește a fi monitorizată. În acest fel, utilizatorul are confirmarea că sistemul de securitate operează în parametrii doriți și strict în perimetrul corect. Iar, pentru un plus de exigență, testul poate fi repetat în condiții diferite de iluminat ambiental.
Un alt aspect important care trebuie avut întotdeauna în vedere la instalarea de dispozitive din seria VXI ține de caracteristicile tehnice ale acestora și anume că pot acoperi un unghi de 900, pe o distanță de până la 12m. Deși o astfel de caracteristică este benefică pentru utilizatorii care doresc să monitorizeze spații largi, ea poate deveni problematică în situațiile în care se dorește supravegherea unei regiuni restrânse. Astfel, dacă aria de detecție standard se suprapune cu zone de tranzit public, pot fi generate alarme false și nedorite. Din acest motiv, detectoarele din seria VXI sunt acompaniate de o serie de accesorii de mascare special concepute pentru a limita detecția la anumite zone, după modele prestabilite. Drept urmare, OPTEX recomandă întotdeauna o analiză prealabilă a ariei care urmează a fi monitorizată, pentru a putea monta accesoriul de mascare adecvat atunci când este necesar.
În concluzie, detectoarele OPTEX din seria VXI reprezintă soluții moderne și precise, potrivite pentru o multitudine de scenarii de utilizare. Datorită caracteristicilor lor tehnice, integratorii și utilizatorii pot obține eficiență maximă atunci când urmează câteva reguli simple la instalarea și configurarea lor. Produsele OPTEX pot fi comandate prin canalul de distribuție din România format din cinci companii: BNT, ELKO Romania, NOD, SECPRAL și Siel Invest. Acești parteneri beneficiază de condiții speciale de comercializare și servicii de cel mai înalt nivel din partea OPTEX.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…