Oferte pentru Sistemul National de Combatere a Criminalitatii Informatice
CERT-RO a primit 5 oferte pentru furnizarea unui sistem naţional de combatere a criminalităţii informatice, proiect estimat la 9,21 milioane de lei.
Ofertele au fost depuse de consorţiile formate din Siveco România şi Novensys Dinamycs, Technology Network Services şi Total Network Solution, Certsign şi UTI Grup, Ernst&Young şi Mira Telecom, Power Net Consulting şi Aego Business Consulting, potrivit datelor disponibile pe www.e-licitatie.ro.
Denumit “Sistemul Naţional de Combatere a Criminalităţii Informatice «Cyber Crime»”, proiectul constă în furnizarea de servicii de consultanţă pentru definirea indicatorilor de criminaliate informatică şi analiza situaţiei actuale, dezvoltarea şi furnizarea soluţiei informatice şi echipamentelor aferente realizării sistemului, precum şi definirea unui set de politici publice, acte normative şi proceduri în vederea combaterii criminalitatii informatice, transmite Mediafax.
De asemenea, câştigătorul licitaţiei va furniza servicii de instruire şi certificare a membrilor echipei “Cyber Crime” şi a secretariatului permanent, precum şi aplicaţii software, sisteme informatice şi servere.
Înfiinţat în 2011 şi aflat în coordonarea Ministerului pentru Societatea Informaţională, CERT-RO are ca scop prevenirea, analiza, identificarea şi reacţia la incidente în cadrul infrastructurilor cibernetice ce asigură funcţionalităţi de utilitate publică ori asigură servicii ale societăţii informaţionale.
Centrul este condus de un director general şi de un director general adjunct, sprijiniţi de Comitetul de coordonare format din reprezentanţi ai Ministerului pentru Societatea Informaţională, Ministerului Apărarii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Protecţie şi Pază, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.