Oamenii de știință au creat un deget fals pentru a îmbunătății sistemele de scanare a amprentelor VIDEO
Cercetătorii au creat un vârf de deget ce poate fi folosit pentru a păcăli sistemele biometrice de securitate.
Vârful de deget fals are un număr de propietăți care se regăsesc în piele umană și este folosit pentru a testa două principale tipuri de cititoare de amprentă, scrie computerworld.com.au.
Majoritatea cititoarelor de amprentă sunt optice sau capacitive. Cititoarele optice folosesc razele de lumină pentru a capta imaginea, iar cele capacitive folosesc un curent electric pentru a crea o imagine.
„Acest nou fals are propietățile mecanice, optice și electrice adecvate unui deget uman. Comparat cu degetele false deja existente care conțin numai una sau două dintre aceste propietăți, noua noastră versiune s-ar putea dovedi mult mai interesant de detectat,” a declarat Anil Jain, un expert în biometrie al Universității de Stat din Michigan, SUA, care conduce echipa de cercetători care fabrică acest deget.
Degetele false au fost create folosind silicon care conduce curentul electric, silicon diluat și pigmenți, turnați într-un mulaj.
Cercetătorii vor folosi degetul fals pentru a testa acuratețea recunoașterii amprentei, care de multe ori este slabă, a unor diferite tipuri de cititoare. Spre exemplu, dacă un cititor capacitiv a fost folosit pentru a înregistra o amprentă, dar un cititor optic este folosit mai apoi pentru a autentifica aceași amprentă, este mai puțin probabil ca amprenta să fie identificată cu acuratețe.
Nu este foarte dificilă crearea unui deget fals pentru a deturna un telefon. Cercetătorii de la CITER au făcut asta folosind forme printate 3D pornind de la o imagine. La o conferință ce a avut loc în 2014, un cercetător numit Starbug a folosit o imagine de înaltă rezoluție a mâinii ministrului german pentru apărare pentru a crea un model care să funcționeze, conform theverge.com.
Anil Jain lucrează de mult pentru rezolvarea acestor probleme biometrice. Anul trecut, poliția a cerut laboratorului său să recreeze amprentele unui bărbat decedat pentru a-i deschide telefonul și echipa a reușit din a doua încercare. Pentru această cercetare, Jain a folosit o imprimantă 3D pentru a crea o matriță pentru degetele false.
Înmulțirea autentificării amprentei pentru smarphone, computere, bănci, aeroporturi, poliție și multe altele, face ca dezvoltarea unor cititoare de amprente mai bune să fie mai importantă ca oricând, conform biometricupdate.com.
O altă parte a cercetării, care a început deja, constă în crearea unui cititor de amprente care să testeze capacitatea de a detecta degetele flase.