Un expert în securitate a descoperit o bază de date smart city neprotejată care conținea sute de scanări ale sistemului de recunoaștere facială aparținând districtului diplomatic Liangmaqiao din Beijing. Baza de date era găzduită de furnizorul chinez de servicii cloud, Alibaba Cloud, și a rămas neprotejată timp de mai multe săptămâni, conform celor de la TechCrunch. Sistemul conținea informații legate de mișcările oamenilor, etnicitatea și dacă erau persoane de interes sau urmărite de poliție. Baza de date includea și numele și numerele unice de identificare. Nu este clar cine deține baza de date și sistemele de supraveghere corespondente, scrie technode.com.
Orașele smart sunt create pentru a face viața mai ușoară pentru locuitori: o mai bună administrare a traficului, asigurarea respectării programului din transportul public și camere care supraveghează de la înălțime, conform techcrunch.com.
Dar ce se întâmplă dacă o bază de date cu astfel de informații ar putea fi accesată de oricine o găsește timp de mai multe săptămâni?
Expertul în securitate John Wethington este cel care a descoperit baza de date smart city care putea fi accesată cu ajutorul browser-ului web fără a avea nevoie de parolă. El a dat detalii referitoare la această bază de date în speranța că aceasta va fi securizată. Baza de date este de tipul Elasticsearch și folosește serviciile gigantului Alibaba.
Un purtător de cuvânt al Alibaba a declarat că întotdeauna clienții sunt sfătuiți să își protejeze baza de date prin setarea unei parole puternice. De asemenea, a mai precizat că Alibaba a anunțat clientul despre acest incident pentru ca acesta să remedieze imediat problema. „Ca furnizor de cloud public, nu avem dreptul să accesăm conținutul din baza de date a clientului”, se precizează în declarația Alibaba.
La scurt timp după ce TechCrunch a contactat Alibaba, baza de date nu a mai fost disponibilă online.
În ceea ce privește informațiile colectate în această bază de date pun din nou în discuție modurile în care sunt folosite sistemele de supraveghere video în orașe. Sistemele de recunoaștere facială și a obiectelor pot detecta infractorii și armele pentru a preveni incidentele armate, dar organizațiile care militează pentru drepturile omului sunt îngrijorate cu privire la intimitatea unor grupuri de persoane.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…