Cu alte cuvinte, un număr foarte mare de companii încă fac inventarul software-urilor şi dispozitivelor hardware, administrează licenţele şi actualizează sistemele de operare şi aplicaţiile fără ajutorul soluţiilor specializate, care pot simplifica şi accelera semnificativ toate aceste operaţiuni.
Nevoia de a automatiza anumite arii ale operaţiunilor ce ţin de infrastructura IT, precum şi nevoia de protecţie împotriva ameninţărilor informatice, nu par să fie importante pentru multe companii. Acesta poate fi un motiv pentru care 30% dintre companiile din lume nu folosesc instrumente moderne de client management, iar 14% dintre acestea nu intenţionează să le utilizeze în viitor. Însă, odată implementate, aceste instrumente pot contribui semnificativ la securitatea companiei, precum şi la reducerea volumului de muncă şi a cheltuielilor din IT.
De exemplu, capacitatea de a instala de la distanţă un sistem de operare în reţeaua locală îi scuteşte pe specialiştii IT de a mai fi nevoiţi să se deplaseze personal până la fiecare computer al companiei. Însă, aceasta funcţie este utilizată de doar 42% dintre companiile care au deja implementate instrumente de client management. Doar jumătate dintre companiile care folosesc instrumente de client management au automatizat procesul de instalare a software-urilor, pe când 51% au automatizat sistemele de localizare pentru obiectele de hardware ale companiei, aplicaţiile şi licenţele de software. Instalarea automată a update-urilor, folosită de numai 35% dintre companii, îmbunătăţeşte considerabil protecţia împotriva „exploit-urilor” care se folosesc de vulnerabilităţile din sistemele de operare şi din alte software-uri pentru a infecta sistemul.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…