404 Not Found


nginx
JP Morgan,spart prin parola unui angajat - Security Portal
HomeStiriBusiness & TehnologieJP Morgan,spart prin parola unui angajat
jp

JP Morgan,spart prin parola unui angajat

 

 

 

jpUn server al JP Morgan a fost spart de hackeri prin intermediul unei parole a unui angajat al băncii, aceştia accesând datele a 76 de milioane de familii şi a 7 milioane de companii mici.

 

JPMorgan, cea mai mare bancă din Statele Unite, a explicat amploarea atacului care a ieşit pentru prima oară la iveală în luna august, dând asigurări clienţilor că nu există dovezi că parolele şi conturile lor ar fi fost compromise, chiar dacă numele şi datele lor de contact au fost expuse, scrie Mediafax.

Banca a făcut eforturi pentru a limita pagubele, de la producerea incidentului, şi a precizat că datele de contact ale unor persoane care s-au conectat la anumite site-uri sau aplicaţii mobile au fost furate.

Potrivit JPMorgan, pericolul este în prezent de phishing, sistem prin care infractorii încearcă să păcălească oamenii să dea informaţii valoroase, cum ar fi ID-urile şi parolele.

“Dacă găsesc un director de companie, infractorii ştiu că acea persoană valorează mulţi bani şi vor încerca să o atace, chiar dacă nu este simplu”, a declarat Jeff Tjiputra, preşedinte de program pentru securitate cibernetică la University of Maryland University College.

Unii dintre cei afectaţi de atacurile hackerilor sunt din afara SUA, a spus Patricia Wexler, purtător de cuvânt al JPMorgan.

Ea a arătat că pe lângă datele de contact, hackerii au obţinut date interne, cum ar fi identificarea clienţilor pe categorii, respectiv dacă sunt clienţi ai diviziei de private banking, de credite ipotecare, auto sau de carduri de credit.

Wexler a spus că nu există dovezi că ar fi fost accesate, vizualizate sau achiziţionate informaţii referitoare la conturi, precum numărul conturilor, parolele sau ID-urile.

 

 

 

 

Share With: