Anul acesta, ASIS în Romania a programat şase evenimente în care membrii asociaţiei vor aborda teme de actualitate şi le vor dezbate alături de jucătorii principali de pe piaţa autohtonă şi autorităţiile implicate. ASIS Romania Chapter a fost înfinţat în urmă cu doi ani. În scurt timp, datorită promovării pe piaţa autohtonă, numărul membrilor a crescut. ASIS Chapter Romania asigură membrilor săi o serie de facilităţi: networking de neegalat, informatii up-do-date, oportunităţi de a construi o reputaţie şi acreditări, dezvoltarea personală şi educaţie, acces la informaţii.
Întâlnirea de marţi a devenit foarte dinamică după finalizarea celor patru prezentări incluse în program, căpătând treptat caracterul unei vertibile dezbateri, pe probleme de actualitate. Bineînţeles, schimbările legislative din domeniu, care pot influenţa piaţa de securitate, au suscitat cel mai mult interesul specialiştilor prezenţi la eveniment. De asemenea, au fost luate în dicuţie şi problemele legate de managementul de securitate, analiza de risc şi cazuri particulare, cum ar fi OMV Petrom.
Astfel, întâlnirea ASIS de marţi, 11 iunie 2013, a fost deschisă de Marius Georgescu, CPP – Department Manager Security Operations, care, în prezentarea “OMV Petrom/ Security challenges in O&G business”, a adus în atenţia participanţilor câteva elemente de interes cu care se confruntă compania, dar şi soluţii de securitate folosite. Cum ar fi PRISM, o metodologie completă de management al riscului în patru faze, dezvoltată de Harnsen Group.
Ulterior, pe teme de evaluare a riscului în securitate, a intervenit Tiberiu Vişoiu, PSP – Director Securitate la ASG Security Logistics, care a captat atenţia auditoriului cu prezentarea “Security Risk Assessment”. Foarte tehnică şi argumentată, prezentarea a vizat şi folosirea unei formule matematice de evaluare a riscului în securitate, care se bazează pe mai mulţi indicatori, printre care “probabilitatea de atac a intruslui”, “eficacitatea sistemului de protecţie fizică”, “gradul se succes al intruslui/adversarului” şi “consecinţele unui atac al adversarului/intrusului”.
Un moment de inovaţie a fost adus în discuţie de Gabriel Badea – CEO Global Security Systems şi preşedinte al Federaţiei Serviciilor de Securitate (FSS). Propunerea sa a vizat ca, pe lângă particularităţile tehnice ale atribuţiilor managerilor de securitate, să se ia în calcul şi factorul uman, mai precis, studiile pishologice, sociologice şi antropologice, care pun accentul pe criminologie şi relaţia acestei ştiinţe cu domeniul securităţii.
A urmat partea de “Security Management”, în care Gabriel Badea a adus în atenţia participanţilor problemele legate de legislaţie, concurenţă neloială, raportul calitatea preţ, stadiul discuţiilor cu specialiştii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi, bineînţeles, nevoia unei coagulări şi autoreglementări a industriei de securitate privată din România. O dezbatere interesantă a pornit şi de la prezentarea obiectivelor strategice 2013-2015, care vizează, în principal, creşterea calităţii mediului de afaceri în domeniul securităţii private, creşterea prestigiului industriei de specialitate şi întărirea dialogului între structurile asociative şi ceilalţi deţinători de interese din industria de securitate.
Mai ales că, potrivit estimărilor specialiştilor, este vorba despre o industrie de aproximativ 1 miliard de euro, bani care, prin locuri de muncă, taxe şi impozite contribuie activ la bunăstarea societăţii româneşti.
Prezenţa ASIS în România aduce un plus de informaţii şi valoare pieţei de securitate autohtone. Şi, având în vedere că, numai printr-o continuă educare, informare şi autoreglementare se poate ajunge la dezvoltarea pieţei, specialiştii se aşteaptă la noi evenimente similare ASIS, în viitorul apropiat.
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…