HomeStiriBusiness & TehnologieIndustria securitatii reactioneaza la afacerea Canon-Axis Communications
reac

Industria securitatii reactioneaza la afacerea Canon-Axis Communications

reacAchiziția companiei Axis Communications de către Grupul Canon poate remodela piața securității, părere împărtășită de mai mulți reprezentanți ai industriei.

La opt luni după ce Grupul Canon a anunțat achiziționarea Milestone Systems, una dintre companiile lider în materie de furnizare de video management software, piața supravegherii video a fost luată prin surprindere din nou de către grup, care a anunțat că intenționează să cumpere Axis Communications, pentru o sumă de 2,8 miliarde de dolari.

Cu aceste două achiziții, Canon s-a propulsat în vârful industriei supravegherii video, însă ce va reprezenta această unire a forțelor pentru piață rămâne de văzut. La prima vedere, se pare că Grupul Canon a format o elită a supravegherii video prin aducerea celor două companii sub același acoperiș. Potrivit IHS, în urma acestei achiziții, Canon ar deveni cea mai mare companie de supraveghere video din Statele Unite ale Americii și a treia, din punct de vedere global, în spatele companiilor Hikvision și Dahua, scrie Security InfoWatch.

Ceea ce este clar este că reprezintă cea mai interesantă poveste de pe piața securității din ultimii ani. Deși pare să fi fost o reacție spontană a Grupului Canon, există mai mulți factori care dovedesc faptul că acesta a fost un plan bine definit.

Un indiciu îl reprezintă proximitatea și istoria comună a companiilor Axis și Milestone. Cele două companii au progresat împreună în domeniu și sunt localizate la o distanță de 80 de kilometri, una de cealaltă, Axis în Lund, Suedia, iar Milestone în Copenhaga, Danemarca. Companiile au cooperat încă de la început, împărtășesc aceleași valori în materie de video IP și sisteme de supraveghere în rețea și au colaborat strâns pe măsură ce piața video IP a evoluat, dovedindu-se a fi complementare prin software și hardware, scrie Source Security.

Este foarte probabil ca această colaborare istorică să fie utilă noului proprietar, care caută să unifice cele două companii. Este aproape inevitabil ca relația dezvoltată pe parcursul anilor să fie beneficiul principal pentru Canon, pe măsură ce încearcă să realizeze această fuziune.

Pe măsură ce camerele IP Axis au început să piardă din piață, asta și din cauza competiție din partea companiilor chineze, o schimbare a strategiei este inevitabilă. De asemenea, prin faptul că a achiziționat Milestone, Canon a sugerat că dorește o parte din piața supravegherii video, dovezile copleșitoare fiind prezentate cu ocazia acestui anunț.

Potrivit declarațiilor oficiale, după completarea ofertei, Canon urmărește următoarele sinergii

1. Sinergie tehnologică puternică: Prin combinarea tehnologiei de imagine și optică a Canon cu tehnologia Axis de procesare a imaginilor, ambele companii vor putea oferi soluții sofisticate și inovatoare pentru video în rețea. Mai mult, prin utilizarea resurselor Canon în materie de cercetare și dezvoltare, Axis ar putea fi capabilă să sporească produsele, din punct de vedere al competitivității.

2. Lărgirea portofoliului de proprietate intelectuală: Ambele companii dețin proprietate intelectuală în diferite medii tehnologice. Prin intermediul unui portofoliu combinat, dezvoltarea produselor va contribui la o capacitate crescută de a introduce soluții și servicii noi pe mai multe piețe

3. Dezvoltarea rețelei de distribuție și servicii: Canon Group a creat o rețea globală de distribuție pentru echipamente, care ar putea fi de ajutor pentru rețeaua globală a companiei Axis, constituită din 75.000 de parteneri de afaceri.

Totuși, succesul de care s-au bucurat Milestone și Axis în industrie se datorează parteneriatelor tehnice cu alte companii. De asemenea, trebuie analizat modul în care această afacere va influența achizițiile care vor avea loc în industrie: se va accelera ritmul consolidării, în situația în care conglomeratele caută să își mărească influența pe piață, prin achiziționarea altor companii lider?

Până în 2014, Canon a fost un jucător mic pe piața supravegherii video. Totuși, în 2013, directorul Fujio Mitari a spus că un pilon important pentru companie va fi reprezentat de camerele de securitate, pe o piață cu posibilități nelimitate pentru expansiune, explică analistul IHS, Jon Cropley, într-un articol postat de firma de cercetare.

IHS estimează că Axis Communications a fost al treilea cel mai mare furnizor de echipament de supraveghere video în 2014, cu o cotă de 5% din piața globală care valorează aproximativ 15 miliarde de dolari. În ciuda acestui fapt, compania are competiție din partea rivalilor chinezi, Dahua și Hikvision, care au obținut cote de piață mai mari, mult mai repede față de Axis. În același timp, prețul mediu pentru o cameră IP a scăzut cu aproape jumătate între 2010 și 2014.

Achiziționarea companiei Axis de către Grupul Canon este cea mai recentă schimbare a structurii de furnizare a echipamentelor de supraveghere video. Aceasta vine la două luni după ce Grupul Samsung a vândut divizia de securitate Samsung Techwin. În prezent, sectorul de furnizare de echipament rămâne fragmentat. Cei mai mari 15 furnizori obțin mai puțin de 50% din profitul global, restul fiind obținut de furnizori mici. Consolidarea este anticipată de mult timp, iar această mutare poate reprezenta doar începutul unei serii de achiziții din industrie, în 2015, a spus Cropley.

Reacția industriei securității nu a întârziat să apară. Președintele PSA Security Network, Bill Bozeman, susține că industria securității fizice trece printr-o perioadă în care companiile mari, cu mulți bani pătrund într-o piață pe care o consideră în ascensiune. Consolidarea nu este condusă doar de sumele de bani investite, ci și de cerințele ireale ale clienților și  ale consultanților, care vor să obțină o soluție magică prin care să le fie livrat absolut tot ce doresc. Bozeman a spus că industria va ajunge în acel punct, însă nu se află în acea direcție, pe moment. Întrebarea reală este dacă această consolidare rapidă și de neoprit va aduce beneficii clienților și companiilor care fac achizițiile, lucru pe care îl vom afla peste doi sau trei ani de la încheierea afacerii. ,,Într-o lume perfectă, răspunsul este da, toată lumea câștigă. Problema este că nu trăim într-o lume perfectă”, a încheiat Bozeman.

Ray Bernard, consultant principal pentru Ray Bernard Consulting Services (RBCS), susține că fuziunea dintre tehnologia video pentru consumatori și tehnologia de supraveghere și securitate oferă un potențial extraordinar pentru Canon și Axis. Tehnologia de supraveghere și securitate se extinde pentru a include video HD și 4K Ultra HD, dar și pentru a încorpora o analiză mai bună a materialului.

Ar putea exista sinergie semnificativă între grupurile tehnologice de film și televiziune Canon și Axis. O dovadă este Bosch, care a împărtășit tehnologia de analiză video pentru automobile cu grupul de securitate Bosch. Din această perspectivă, achiziția are foarte mult sens, mai ales că Axis, care este creatorul video IP este condus de oameni vizionari, deține un grup de dezvoltare foarte capabil și are un personal de calibru înalt în orice sector, a explicat Bernard.

David Bunzel, reprezentant PSIA (Physical Security Interoperability Alliance), susține că Grupul Canon a menținut o poziție lider în domeniu liamginilor. Achiziționarea a două companii lider din domeniul securității adaugă valoare afacerilor comerciale și reprezintă o expansiune logică a liniei de produse, explică Bunzel. Proprietatea intelectuală a conglomeratului poate adăuga valoare companiilor, care pot beneficia de expertiza de securitate și canalele de distribuție. De asemenea, Canon impune standarde. Având în vedere că managementul identității și controlul accesului vor fi elemente complementare ofertelor Canon, expertiza PSIA poate deveni foarte importantă în dezvoltarea produselor viitoare.

Ca și în cazul Milestone, Axis va rămâne un brand autentic, cum la fel s-a întâmplat și atunci când Panasonic a cumpărat compania Video Insight. Rămâne de văzut dacă este posibil ca o companie care produce VMS și o companie care produce camere să fie autentice, făcând parte din același grup.

 

 

 

Share With: