Industria de securitate, teama de comunicare publica si imaginea agentului de paza

Pentru societatea românească, în ansamblu, industria de securitate privată este aproape un mister. Mulţi dintre actorii principali nu au înţeles încă un lucru esenţial: Cât de importantă este percepţia publică. Pornind de aici, s-a ajuns şi la imaginea proastă pe care o au, în general, firmele de pază şi securitate şi, în particular, agenţii de pază.

Într-un text publicat anterior pe Securityportal.ro, colega mea Simona Cîinaru, prin intermediul unei excelente analize psiho-sociologie, atrăgea atenţia asupra “autorităţii aparente” a agentului de pază/ securitate din spaţiile publice: “Deşi factorul care influenţează în mod direct nivelul de obedienţă este acolo, şi anume prezenţa fizică a agentului de securitate, el ar trebui să îşi poată impune cu uşurinţă autoritatea, însă nu reuşeşte. Explicaţia este una simplă: trecătorul, deci persoana obedientă, pentru a se supune autorităţii şi a viza evitarea sancţiunii, ar trebui mai întâi să aibă şi certitudinea că superiorul este mai competent decât el, să îi recunoască legitimitatea. Cum această condiţie eşuează în a fi îndeplinită, autoritatea acestuia rămâne undeva… doar la stadiul de autoritate pretinsă”(…) Agentul de securitate nu are un statut atât de bine conturat, de unde şi decalajul între autoritatea pretinsă şi lipsa recunoaşterii ei”.

O să pornesc de la această provocare, lansată de Simona Cîinaru, şi o să duc mai departe analiza, pentru a vedea şi un alt aspect al problemei. De ce agentul de pază este “beneficiarul” unei imagini atât de proaste? De ce opinia publică nu vede cu ochi buni firmele de pază/ securitate?

Răspunsul cel mai simplu, dar care ţine mai mult de psiho-socilogie, este reticenţa cetăţeanului în faţa autorităţii. Răspunsul mai complicat are în vedere percepţia individului şi a grupurilor sociale faţă de autoritate, ca factor restrictiv, de constrângere şi supunere/subordonare, în lipsa comunicării directe şi indirecte cu autoritatea. Mai precis, deşi trăieşte într-o societate dominată de reguli determinate şi create pentru buna funcţionare a comunităţii, individul tinde să le ignore sau să le ocolească, cu atât mai mult cu cât este mai lipsit de informaţie/ educaţie. Această reacţie de respingere s-a manifestat, de-a lungul timpului, asupra tuturor structurilor care se ocupă de ordine publică, securitate, siguranţă etc. Reticenţa cetăţeanului obişnuit faţă de aceste structuri aflate în general în subordinea statului, dar “în slujba cetăţeanului” (numite generic “structuri de forţă”) nu este o surpriză pentru nimeni. În schimb, percepţia generală şi aprecierile faţă de ele s-au modificat substanţial în ultimele decenii, la nivel mondial. Iar unul dintre motivele principale – pe lângă transformare, redefinire, evoluţie pozitivă – îl constituie COMUNICAREA. Mai precis, Comunicarea Publică, dublată de Transparenţă insituţională.

Pentru argumentaţie, o să mă folosesc de situaţia structurilor autohtone. Mai exact, cele din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Aproape toată lumea ştie cât de proastă era, în anii ’90, imaginea Miliţiei, transformată peste noapte în Poliţie. A trebuit să treacă ani buni de reforme şi transformări, pentru ca Miliţia să devină Poliţie. Şi, cu toate acestea, imaginea rămăsese aceeaşi. Chiar dacă, în momentul de faţă, imaginea publică nu corespunde în totalitate cu transformările de bun augur prin care a trecut Instituţia, ea se află la un nivel pozitiv de popularitate şi percepţie mult mai mare, comparabil cu acum, să spunem, un deceniu. Ce a determinat aceată schimbare în percepţia publică, pe lângă evoluţia de substanţă? E foarte simplu: Comunicarea Publică şi Transparenţa.

Să revenim la industria de securitate privată din România. Deşi apariţia şi dezvoltarea sa au coincis cu unele dintre cele mai importante reforme din Ministerul Afacerilor Interne, ea este codaşă în domeniul comunicare publică. La nivelul pieţei serviciilor private de securitate, există foarte puţine companii care au strategii clare în privinţa comunicării şi care folosesc profesionişti în scopul organizării unui mesaj către public. Cea mai mare parte a comunicării către piaţă vizează vânzările şi, chiar şi acolo, abordarea este de multe ori la nivel de amatorism.Iar această stare de fapt este cu atât mai regretabilă, având în vedere că, prin activitatea sa, alături de structurile statului de ordine publică şi siguranţă naţională, industria de securitate privată autohtonă contribuie la bunul mers şi dezvoltatrea societăţii româneşti, prin asigurarea climatului de siguranţă a cetăţeanului, în faţă ameninţării crescânde a fenomenului infracţionalităţii.

Este dificil de stabilit care sunt toate cauzele care au contribuit la apariţia acestui fenomen cu efecte negative asupra industriei de securitate. Din motive greu de înţeles, majoritatea companiiilor din domeniu de tem de expunerea publică. În cazul în care o fac, se lasă de multe ori păcălite de firme de PR, care promit marea cu sarea, dar efectul este puţin peste zero. Un comunicat sec, despre o anumită acţiune, care va fi răspândit de o firmă de PR la mari publicaţii, nu va avea nici un efect asupra percepţiei publice. În primul rând, pentru că nu va atrage instituţiile de presă respective, iar dacă, presupunând prin absurd, va fi preluat de o publicaţie, nu i se va acorda atenţia cuvenită, nu va beneficia de vizibilitate şi, în cosecinţă, nu va contribui în nici un fel la informarea/ educarea opinie publice. Această situaţie este una dintre cele mai fericite, dacă se ia în calcul că majoritatea societăţilor comerciale din industria de securitate şi pază privată nu fac nici măcar acest lucru.

Mai există şi un altfel de campanii de “sensibilizare” a opiniei publice. Cele în care angajaţi ai unor firme din domeniu intrevin în sprijinul unor sinistraţi/ oameni afectaţi de dezastre naturale, în momente dificile. Chiar dacă aceste companii capătăt notorietate, aceasta nu se răsfrânge asupra activităţiilor de bază (securitate, siguranţă, pază, protecţie), ci doar asupra disponibilităţii de voluntariat în situaţii de criză, care oricum este specifică şi altor categorii socio-profesionale. Mai precis, chiar dacă acţiunile lor sunt bine intenţionate şi au efecte pozitive asupra societăţii în asamblu, efortul lor se va disipa în notorietatea “întregului” alcătuit de totalitatea elementelor participante la acest gen de acţiuni.

Cât de proastă este imaginea industriei de securitate privată din România se poate vedea şi prin analiza articolelor din presa cotidiană, unde majoritatea subiectelor abordate şi diseminate au caracter negativ. Astfel, se poate observa cu uşurinţă că multe dintre subiectele din presa scrisă şi audio-vizuală au în vedere infracţiuni realizate de agenţi de pază/ securitate şi nereguli la firme din domeniu (nerespectarea legislaţiei muncii, infracţuni de evaziune fiscală, contracte controversate, infracţiuni cu violenţă, în care sunt implicaţi angajaţi ai unor firme din industria de securitate etc.).

Cum se poate trece peste acest neajuns major? Cum se poate ajunge la o imagine mai bună – cea adevărată, credibilă, nu una închipuită – a industriei de securitate privată din România? Un rol important în această privinţă îl pot avea autorităţile publice şi organizaţiile de breaslă, care trebuie să dubleze efortul instituţional/administrativ (dorinţa de profesionalizare, schimbările legislative etc) cu o strategie de comunicare susţinută. Şi care, la rândul ei, să acopere acest vid informaţional şi să producă schimbări la nivelul opiniei publice, nu doar în interiorul unei industrii de “tip castă”!