Industria caselor inteligente, piata atractiva pentru companii
Industria automatizării locuințelor reprezintă o piață aflată în plină ascensiune, fiind marcată de prezența companiilor mari, dar și de pătrunderea celor noi.
Un aspect care poate fi luat în considerare atunci când este evaluată piața automatizării locuințelor este prezența companiilor, care se grăbesc să pătrundă într-un spațiu aflat în continuă creștere. Unele dintre cele mai mari corporații globale, precum Apple și Google, au produs dispozitive menite acestei piețe, dar și companii din domeniul securității, precum HoneyWell și ADT. De asemenea, companii mai puțin cunoscute își fac simțită prezența, ca Vivint, Interlogix și Control4, scrie Source Security.
Alte companii care vor să profite de expansiunea acestei industrii sunt cele specializate în servicii de telecomunicații, care introduc produse de monitorizare și alarme. Comcast a lansat soluția Xfinity Home, în timp ce AT&T a lansat Digital Life, oferind clienților existenți opțiuni pentru servicii de automatizare a locuințelor. Comcast a permis și integrarea dispozitivelor companiilor partnere, permițând clienților să le controleze cu o singură telecomandă.
,,Aceste companii pătrund în mai multe sectoare, iar casa inteligentă este un alt mod de a-și integra sistemele. Ele fac tot ce pot pentru a vinde cât mai mult unui singur client, fapt care le sporește unitățile economice în mod semnificativ”, a spus Alper Cetingok, reprezentant al companiei financiare Raymond James.
Și giganții tehnologici au dorit să pătrundă în această piață, Google fiind cea care a achiziționat mai multe companii specializate în servicii pentru case inteligente, precum Nest, care produce termostate inteligente, Dropcam, care produce camere Wi-Fi și Revolv, o companie specializată în platforme pentru case inteligente.
Samsung a achiziționat startup-ul pentru case conectate SmartThings cu suma de 200 de milioane de dolari, iar Apple a lansat soluția HomeKit, care permite dispozitivelor iPhone și iPad să acționeze precum o telecomandă pentru întreaga locuință.
Companiile specializate în servicii de automatizare își extind și ele ofertele. Crestron, Savant Systems, Control4 și alte companii specializate în acest tip de servicii au devenit jucători importanți și în industria caselor inteligente.
,,Totul trebuie să fie pe o platformă comună, inclusiv iluminarea, securitatea sau HVAC (încălzire, ventilație și aer condiționat). Noi permitem personalizarea sistemelor de automatizare a locuințelor, în timp ce împuternicim clienții pentru a prelua controlul caselor, fiind cabaili să citească raporturi despre activitatea dispozitivelor, precum consum de energie sau eșec al acestora”, a spus Sean Goldstein, reprezentant Crestron.
Piața este marcată și de investiții ale companiilor care nu sunt listate la burse, precum cazul companiei Vivint, un furnizor de soluții de securitate și servicii de automatizare a locuinței, care a fost cumpărată de Blackstone Group pentru suma de două miliarde de dolari. Un alt indicator al ascensiunii pieței este faptul că firmele care nu au legătură cu tehnologia pătrund în această industrie.
,,Există multe companii care pătrund pe această piață. Sunt unele companii care nu se mai concentrează pe ceea ce fac bine și se raportează la trendul automatizării locuințelor/Internet of Things. Sunt disponibilă mii de opțiuni. Diferența constă în fiabilitate, performanță și securitate, care nu sunt la fel pe toate dispozitivele”, a spus Dave Pedigo, reprezentant Custom Electronic Design and Installation Association.