[simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip] [simple_tooltip content='SPAccess'] [/simple_tooltip]
Categories: Business & Tehnologie

IGPR si ARB, protocol de combatere a infractionalitatii indreptate impotriva bancilor

Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Asociaţia Română a Băncilor au încheiat pe 20 septembrie 2011 un Protocol de Colaborare al cărui scop este îmbunătăţirea cooperării între Poliţia Română şi băncile comerciale pentru prevenirea şi descurajarea infracţionalităţii îndreptate împotriva instituţiilor financiar bancare din România.

Părţile semnatare, Inspectoratul General al Poliţiei Române, reprezentat prin chestor de poliţie dr. Liviu Popa şi Asociaţia Română a Băncilor, reprezentată prin Radu Graţian Gheţea, preşedinte, şi-au propus să colaboreze, în condiţiile legii şi conform atribuţiilor fiecăreia, în domeniul asigurării şi creşterii nivelului de securitate la nivelul sistemului financiar bancar prin acţiuni specifice de prevenire şi combatere a infracţionalităţii. Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin încheierea protocolului de colaborare vor fi organizate întâlniri la nivel de experţi în care se vor identifica cele mai adecvate soluţii tehnice şi logistice în domeniu.

Prin intermediul acestui protocol se creează un cadru de cooperare bilateral care să asigure şi să promoveze poziţii comune privind aplicarea prevederilor legale în vigoare, precum şi elaborarea de noi reglementări prin care să se menţină concordanţa permanentă cu prevederile similare aplicate de legislaţia statelor membre UE şi a Acquis-ului Comunitar.

La eveniment, pe lângă părţile semnatare, au mai participat reprezentanţi ai conducerii Băncii Naţionale a României şi membri ai Comisiei de securitate bancară din cadrul ARB.

 

Share
Publicat de
admin2

Stiri Recente

Conferința de Analiză de Risc – Ediția a V a

Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…

March 5, 2020

The Power of Video 2020

Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…

March 5, 2020

Reținuți pentru complicitate la furt și tâlhărie

La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…

December 20, 2019

De ce să nu folosești rețelele WiFi publice gratuite și ce riști dacă o faci

Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…

December 20, 2019

Atacuri de phishing şi malware, apărute în contextul celui mai nou film din seria ”Star Wars”

Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…

December 20, 2019

Cercetați de polițiști pentru furturi din genți și buzunare

Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…

December 20, 2019