HomeStiriBusiness & TehnologieIBM investeste intr-o divizie pentru Internet of Things
ibm

IBM investeste intr-o divizie pentru Internet of Things

ibmIBM va investi 3 miliarde de dolari în următorii patru ani într-o nouă divizie pentru Internet of Things.

Investiţia anunţată de IBM face parte dintr-o serie de astfel de acţiuni întreprinse de mai multe companii din domeniul IT, care vizează extinderea în domeniul “Internetului lucrurilor” (“Internet of Things“), care presupune conectarea obiectelor banale, de la automobile la electrocasnice şi corpuri de iluminat, prin echiparea acestora cu senzori, cipuri şi conectivitate wireless, informează Mediafax.

Astfel, IBM va concura pe piaţa Internet of Things împotriva unor companii mari ca General Electric, Microsoft, Google sau Cisco Systems, precum şi împotriva start-up-uilor.

IBM a arătat că noua divizie se bazează pe o colecţie de programe, numită IoT Foundation, care foloseşte serviciile cloud ale IBM, şi care permite clienţilor şi partenerilor companiei să creeze noi aplicaţii sau să le îmbunătăţeacă pe cele existente.

Compania americană mizează pe corelarea datelor din mai multe surse, cum ar fi senzorii încorporaţi în clădiri, smartphone-uri sau aparate electrocasnice.

Anul trecut, IBM a ajuns la o înţelegere cu Twitter pentru a colabora astfel încât să ajute companiile să adune şi să analizeze informaţiile din tweet-urile postate de clienţii şi partenerii respectivelor firme.

În acelaşi sens, IBM a anunţat marţi că a încheiat un parteneriat cu o companie americană, Weather Co., care furnizează clienţilor săi date despre starea vremii, pe baza senzorilor instalaţi, de exemplu, în clădiri.

Cele două companii intenţionează să dezvolte aplicaţii care să utilizeze date meteo pentru a ajuta firmele din domenii ca asigurări, energie sau comerţ să prevadă condiţiile nefavorabile afacerilor respective şi să-şi adapteze strategia în conformitate cu acestea.

 

 

 

Share With: