Suspectul, în vârstă de 36 de ani, ar fi postat pe site-uri de specialitate anunţuri de vânzare a unor bunuri electronice, însă, după ce primea banii, nu mai livra marfa, susţin poliţiştii. La dosarul penal din acest caz, constituit la nivelul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, au fost conexate 16 plângeri penale depuse de victime din mai multe localităţi, a precizat sursa citată.
Pentru identificarea suspectului, poliţiştii au făcut o percheziţie în judeţul Ilfov, la locuinţa acestuia, de unde au ridicat două laptop-uri, trei telefoane mobile şi cinci cartele telefonice, medii de stocare a datelor, carduri bancare şi înscrisuri ce pot constitui mijloace de probă, mai arată IGPR.
Bărbatul este suspectat că, începând din septembrie 2012, ar fi postat anunţuri de comercializare a unor bunuri electronice (laptop-uri, telefoane mobile, cartele telefonice prepay) pe site-uri de comerţ online. În urma acestora, el ar fi fost contactat telefonic de cumpărători pe care i-ar fi convins să-i achite un avans sau întreaga contravaloare a bunurilor.
Banii erau trimişi în conturi deschise pe numele său, însă bunurile ce făceau obiectul tranzacţiei nu ar mai fi fost livrate cumpărătorilor. Imediat după depunere, suspectul ar fi ridicat banii de la bancomat, schimbând imediat anunţurile şi numerele de telefon utilizate şi găsind noi victime de pe teritoriul întregii ţări, mai spun anchetatorii. Până în prezent, valoarea prejudiciului cauzat este de peste 30.000 de lei.
Pentru a evita sa fiți victima acestui gen de fapte, POLIŢIA ROMÂNĂ vă sfătuiește să:
– Nu plătiți în avans pentru bunurile comandate prin internet de la persoane pe care nu le cunoașteți.
– Folosiți un serviciu de curier cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiți pentru marfă după ce vă asigurați că ați primit ce ați comandat.
– Manifestați prudență atunci când vânzătorul vă presează să încheiați tranzacția.
– Atunci când oferta este foarte tentantă, fiți atenți la detalii care ar fi putut fi omise din anunțul de vânzare și intrebați vânzătorul dacă aveți nelămuriri.
– Când cumpărați produse de firmă, mergeți cu vânzătorul la un magazin autorizat pentru a vă asigura de autenticitatea produsului cumpărat.
– Întâlniți-vă cu vânzătorul în locuri publice, evitați zonele lăturalnice sau pe care nu le cunoașteți. De asemenea, puteți merge însoțit de o persoană în care aveți încredere.
– Chiar dacă alegeți să cumpărați bunuri de la persoane fizice, cereți documentele de proveniență a bunului respectiv (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat inițial produsul de la magazin) și certificatul de garanție emis de producător. Un vânzător serios va păstra întotdeauna aceste documente și vi le va înmâna.
– Dacă ați fost victima unei astfel de înșelăciuni anunțați Poliția!
Ediția a V-a a Conferinței de analiză de risc va avea loc pe data de…
Roadshow-ul Power of Video, organizat de Milestone Systems, va demonstra diferite moduri în care conținutul…
La data de 18 decembrie., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au…
Într-o lume cu abonamente la cu trafic de internet nelimitat, nu mai ai nevoie neapărat…
Cel mai recent film care continuă seria ”Star Wars” a atras atenţia atacatorilor chiar înainte…
Polițiștii ieșeni au identificat trei bărbați și o tânără, bănuiți de furturi din genți și…